Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări în formula de start!

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 7 aprilie 2006 ·

Ieri la conferinţa de presă organizată de FC Braşov, a fost prezent antrenorul principal, Cornel Ţălnar. Acesta a vorbit despre meciul de sâmbătă din deplasare, dar a ţinut şi să precizeze unele aspecte de la meciul cu Suceava, în special faza golului reuşit de oaspeţi dintr-o poziţie clară de ofsaid. ,,Am urmărit caseta meciului şi pot să spun că sucevenii aveau doi oameni în ofsaid la marcarea golului doi.” În ceea ce priveşte meciul de la Moineşti, Ţălnar a declarat că va fi un meci dificil, formaţia gazdă fiind angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării. ,,Va fi un meci important la Moineşti. Un rezultat pozitiv ne menţine în plasa lui Forex, ocupanta locului secund. Trebuie să tratăm serios fiecare fază a meciului şi sper ca jucătorii să înţeleagă acest lucru. De asemenea, va trebui să eliminăm greşelile personale pentru a evita suprizele neplăcute. Petrolul este în situaţia de a evita retrogradarea şi se va bate în special pe teren propriu. Ne aşteaptă un program extrem de dificil în următoarele patru etape. Sunt patru jocuri grele în care trebuie să obţi-nem rezultate bune pentru a rămâne în cărţile barajului.”

Noutăţi în

primul 11

În continuare, tehnicianul ,,galben-negrilor” a vorbit despre problemele de lot, dar şi despre unii jucători care l-au dezamăgit. La capitolul accidentaţi o certitudine este căpitanul Cosmin Bodea şi Daniel Isăilă, în timp ce Sorin Colceag este indisponibil dar se speră recuperarea sa până sâmbătă. ,,Pe Bodea nu îl vom mai folosi tot sezonul. Vom merge la Spitalul Militar Bucureşti pentru investigaţii. Nici pe Isăilă nu vom putea conta deoarece are un început de pneumonie.”

La capitolul dezamăgiri, Cornel Ţălnar a insistat pe Şandor, Vasiliu şi Hidişan. Un capitol aparte îl reprezintă Răduţoiu, cu o evoluţie mult mai slabă faţă de returul campionatului, în locul său fiind posibil să intre Dedu.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 9 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 41 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 4 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 11 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°