Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns Hiroshima din Muntii Apuseni polul crizei mondiale

Publicat in HotNews, vineri 26 decembrie 2008 ·

Daca Dumnezeu ar fi imaginat cel mai sumbru scenariu pentru vremurile de criza si i l-ar fi dat cuiva ca destin, atunci sigur el este trait acum intr-un orasel de munte, la 30 de kilometri de Alba Iulia. I se spune Hiroshima. Locul este poluat, sarac, pustiit, izolat de drumuri proaste si de inchiderea liniei ferate. La „Hiroshima” din Munti, rata somajului era de 90%. Pina zilele trecute, cind si fabrica de pantofi le-a dat preaviz ultimilor muncitori. Acum somajul e de 95%. „Poate chiar 98”, spune viceprimarul liberal care nu-l inghite pe primarul pedelist, plecat cu treburi la Paris sau la Viena.

Doar ei, cei din Primarie si consilierii mai au salarii sigure in Zlatna. A, dar sa nu uit, si alti 15 angajati ai unui chinez care a venit sa faca padurea betisoare si sa o trimita in China lui. Motii spun ca si-a adus si ciinii, unii mai aparte, ca sa-i manince. Dar nu vorbesc despre asta prea tare, ca n-ar vrea sa-i auda chinezul si sa plece si el. Ar fi ultimul.

In rest? Cladiri sumbre, fostele fabrici si uzine au astazi toate geamurile sparte, se uita cu orbitele goale spre munte, furnalele lor sint complet sterpe, pe ele n-a mai iesit un fir de fum de multa vreme. Funicularul nu mai urca pe deal, intrarile in mina sint ferecate, apele curg bolnave, galbene ca sofranul, nici animamele nu se apropie sa bea. De acolo de unde e, Zlatna ar putea sa dea cele mai bune lectii de supravietuire occidentalilor inspaimintati de criza.

Dupa revolutie se spulbera tot. Mina, dar si uzina intra in faliment. Intr-o zi se opreste funicularul si in alta fumul de la uzina. Ramin pe drumuri 3300 de angajati de la uzina si 2200 de la mina. Zlatna incremeneste.

De ce au dat faliment

Zlatna

Foto: HotNews.ro

„De prostie si hotie! Am fost si eu director acolo, dar pe vremea mea uzina mergea. Eram singurii producatori de sulf

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 50 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 51 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°