Cele mai importante mesaje și informații care pot fi extrase din declarațiile făcute de cei patru semifinaliști ai Turneului Campionilor.

Stan Wawrinka

Debutant anul acesta la Londra, Stan a fost povestea „feel good” a turneului, alături de Del Potro. Calificat de pe locul 8, cu ceva emoţii pe final, Stan a fost primul care şi-a exprimat recunoştinţa pentru această calificare care îi încununează cel mai bun an al carierei. Dă roade colaborarea cu Magnus Norman, cel care acum câţiva ani a scos la iveală diamantul şi din piatra neşlefuită numită Robin Soderling.

Câteva idei se desprind din conferinţele lui Wawrinka, pe lângă bucuria sinceră de a fi la Londra: în primul rând faptul că are un simţ foarte acut al ierahiei. După victoria din primul meci la Berdych, contra căruia are un bilanț foarte bun în ultima perioadă, unul dintre jurnalişti a spus: „Cred că putem afirma că Wawrinka este mai bun decât Berdych”. Stan a zâmbit încurcat şi a dat următorul răspuns aparent abracadabrant: „Chiar dacă joc mai bine decât el de fiecare dată, nu înseamnă că sunt un jucător mai bun decât el. Eu sunt numărul 8, el este numărul 5 sau 6”. Acest lucru ne dă o informaţie interesantă despre cum îşi judecă jucătorii nivelul: h2h cu un anumit adversar nu este atât de relevant pe cât este performanţa integrală pe care o au contra tuturor adversarilor, performanţă care se va reflecta în clasamentul lor de-a lungul timpului. Paranteză: este posibil ca repetatele afirmaţii ale lui Nadal cum că Federer este un jucător mai bun decât el să nu fie doar declaraţii de PR. Nadal, ca şi Wawrinka, poate se uită mai degrabă la performanţele holistice (săptămâni pe locul 1, numărul de GS-uri şi de turnee câştigate) mai degrabă decat la acel faimos h2h dintre ei.

Trebuie să te intrebi totuşi dacă acest respect al lui Wawrinka pentru cei situaţi deasupra lui în clasament nu