Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI n-a stabilit inca o data pentru demararea negocierilor oficiale cu Ungaria

Publicat in Corect News, vineri 6 aprilie 2012 ·

Purtatorul de cuvant al Fondului Monetar International, Gerry Rice , a atentionat joi, intr-o conferinta de presa, ca Spania se confrunta cu probleme grave, care necesita reforme economice sustinute, inclusiv bugetare. Rice a facut referire si la Ungaria, confirmand discutiile acestei tari cu FMI, dar precizand ca, deocamdata, nu s-a stabilit o data clara pentru demararea unor negocieri oficiale cu autoritatile de la Budapesta pe tema unui acord financiar. Sursa imagine: fin.ro.jpg

Legat de Spania, Rice a spus ca FMI analizeaza inca detaliile bugetului prezentat de guvernul de la Madrid in Parlament, si care prevede reduceri drastice ale cheltuielilor, transmite Antena 3. Uniunea Europeana i-a cerut Spaniei sa reduca in acest an deficitul bugetar cu 3,2 puncte procentuale, la 5,3% din PIB. "Vom sublinia necesitatea ca Spania sa respecte noua tinta a deficitului bugetar, nu doar la nivel central ci si la nivelul autoritatilor regionale. In mod clar problemele cu care se confrunta Spania sunt grave, iar pietele financiare raman volative", a aratat purtatorul de cuvant al FMI.

In privinta Ungariei, Gerry Rice a confirmat ca negociatorul sef al tarii, Tamas Fellegi, si reprezentantii FMI au purtat miercuri, la Washington, o noua runda de discutii informale, scrie Money News. El a precizat insa ca nu a fost stabilita o data pentru negocierile oficiale vizand demararea unui program. “Inainte sa facem asta, trebuie sa vedem ca au fost facuti pasi tangibili care demonstreaza ca autoritatile si ferm angajate sa se implice in toate chestiunile politice legate de stabilitatea macroeconomica”, a aratat el. 1. Guvernul spaniol prezinta vineri bugetul “extrem de auster” pe 2012 Publicat in 30 martie 2012 la 09:52

In vreme ce ministrii de Finante din zona euro vor incerca vineri sa depaseasca la Copenhaga ultimele divergente privind dimensiunea fondurilor de sal

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 25 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 33 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 46 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 52 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 3 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°