Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minciunile procurorului Iacobescu

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 · ·

Eugen Iacobescu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a minţit atunci când a afirmat că nu a fost exclus niciodată din magistratură. Consiliul Superior al Magistraturii a publicat ieri pe site un comunicat potrivit căruia Eugen Iacobescu a fost eliberat din funcţia de magistrat în 2004 şi reprimit doi ani mai târziu.

Procurorul Eugen Iacobescu a recidivat în minciună! Magistratul oltean a negat joi seară, la emisiunea „Evenimentul Zilei", difuzată de B1 TV, faptul că a fost exclus din magistratură în 2004. Declaraţia procurorului a fost infirmată ieri printr-un comunicat al CSM. Aceasta era a doua declaraţie mincinoasă făcută de Iacobescu în doar câteva ore.

Mai citeşte şi:

Procurorul declarase joi dimineaţă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, ar fi primit bani de la interlopul Sandu Anghel (Bercea Mondial) pentru a interveni într-un dosar. Afirmaţia a fost făcută în faţa porţii uneia dintre locuinţele percheziţionate din oraşul Drăgăneşti Olt, în prezenţa unor ziarişti din presa locală şi din cea centrală. Înconjurat de jurnalişti, procurorul le-a spus că la percheziţii s-ar căuta o adeverinţă medicală pe care un medic din Craiova i-ar fi dat-o lui Bercea pentru a-l ajuta să iasă din arest şi că în cazul fraţilor lui Bercea ar fi vorba despre o evaziune fiscală de 15 miliarde de lei vechi. Şi a adăugat: „Avem informaţii că Mircea Băsescu ar fi primit de la Bercea 300.000 de euro într-un proces şi că urma ca Bercea să-i mai dea alte 400.000 de euro. Dar, să vedem!". Reporterul „Adevărul de Seară Slatina" a consemnat afirmaţia, iar „Adevărul" a publicat-o pe pagina de internet a ziarului, protejându-şi sursa. „A zis că are informaţii" La scurt timp însă, ziarul „Gazeta Nouă" din Slatina a publicat aceleaşi informaţii, citându-l pe procurorul de caz, Eugen Iacobescu. Jurnaliştii de la televiziunile centrale ­n-au vrut să facă publi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°