Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Szekeres, actorul care a vrut să fie culturist

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Artistul de la Teatrul Naţional Timişoara a jucat în zeci de piese şi îşi doreşte o carieră în film, după ce a interpretat alături de Mircea Diaconu.

PROFIL

Născut. 21 mai 1968, Caransebeş

Studii. Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca

Job. Actor la Teatrul Naţional Timişoara

Familie. Necăsătorit

Cristian Szekeres nu şi-a dorit să devină actor. El şi-a ales cariera în urma unei erori, pentru că nu i-a găsit pe culturişti în casa de cultură din Arad.

„Cred că eram în clasa a X-a şi m-am dus la casa de cultură a studenţilor. Eu am vrut să merg la culturism. Am vorbit cu portarul, care mi-a zis să mă duc să-i întreb pe cei adunaţi să recite poezii. Cei de acolo au insistat ca eu să rămân şi să recit o poezie. Am plecat să mă fac culturist şi m-am făcut actor”, îşi aminteşte Cristian Szekeres, care a făcut parte în perioada liceului dintr-o trupă de teatru.

În anul 1994 a a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca, iar apoi a fost angajat la Teatrul Naţional Timişoara. „Am trecut înainte pe la Caransebeş şi apoi am ajuns la Timişoara, unde am dat probe şi am fost angajat la teatru”, a spus actorul. Cristian a jucat în zeci de piese, însă cel mai mult i-a plăcut să joace în „Sinucigaşul“, piesa lui Nikolai Erdman.

Cristian Szekeres a debutat şi în film şi a jucat rolul unui miliţian în „Caravana cinematografică”, o peliculă produsă de Tudor Giurgiu. „Le-a plăcut de mine şi am fost selectat să joc în acest film. Am aflat că am trecut proba şi că îl joc pe Gică, miliţian în sat. Am filmat în septembrie-octombrie-noiembrie, într-un sat uitat de lume în apropiere de Săvârşin, unde nu există nici măcar radio, iar oamenii încă mai aprind felinare în casă. Mi-a plăcut să joc alături de Mircea Diaconu. Acţiunea se petrece în anii colectivizării, prin ‘60. O dubă, care e Caravana cinematografică, opreşte să fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°