Cazarea studentilor incepe mai devreme
•Cazarea studentilor de la "Cuza" va incepe pe 25 septembrie •Tarifele de cazare vor ajunge la circa 400.000 lei pe luna
Anul acesta, cazarea studentilor va incepe mai devreme cu cateva zile la Universitatea "Al. I. Cuza", adica pe 25 septembrie. Motivul este evitarea degringoladei de anul trecut, dupa cum a declarat Dumitru Oprea, rectorul universitatii. In primul rand, se va tine cont de listele de precazare, care au fost alcatuite in luna iulie, pe baza studentilor inscrisi ca au nevoie de un loc de cazare. Studentii din anul I vor fi cazati in limita locurilor disponibile. Pe 25 septembrie, cei ce doresc un loc de cazare trebuie sa sa prezinte la facultati, pentru a vedea la ce camin au fost repartizati de comisiile de cazare pe facultati. Cu dispozitiile de cazare de la facultate, ei merg la caminul unde au fost repartizati, apoi la seful de complex studentesc, pentru a semna contractul. Apoi, la casierie, vor plati tariful pentru luna octombrie (circa 400.000 lei), plus fondul de garantie de aproximativ 200.000 lei. Cu chitanta, studentii se prezinta la magazionera caminului, pentru a primi cazarmamentul, apoi la administrator, pentru a prelua cheia de la camera. Din cauaza lipsei de spatii de cazare, anul aceasta doar jumatate dintre solicitarile pentru un loc vor putea fi onorate.
Alina ZAHARIUC
Cazarea studentilor incepe mai devreme
•Cazarea studentilor de la "Cuza" va incepe pe 25 septembrie •Tarifele de cazare vor ajunge la circa 400.000 lei pe luna
Anul acesta, cazarea studentilor va incepe mai devreme cu cateva zile la Universitatea "Al. I. Cuza", adica pe 25 septembrie. Motivul este evitarea degringoladei de anul trecut, dupa cum a declarat Dumitru Oprea, rectorul universitatii. In primul rand, se va tine cont de listele de precazare, care au fo