Rusia se opune unor măsuri internaţionale de condamnare legală a regimului Assad, fapt ce a iritat Occidentul şi o parte din ţările arabe. Dar de ce, la aproape un an de la începutul revoltei interne din Siria, stă Moscova contra curentului?
În urmă cu o săptămână Liga Arabă propunea Consiliului de Securitate adoptarea unei rezoluţii care cerea preşedintelui Bashar al Assad să renunţe la o parte din prerogativele sale pentru a detensiona criza. CS a votat în favoarea rezoluţiei, scorul fiind 13 la 2, dar aceasta a fost blocată de Rusia şi China, care au considerat textul a fi prea critic la adresa autorităţilor siriene. O altă obiecţie a celor două puteri a fost spaţiul lăsat pentru o potenţială intruziune străină care, au motivat reprezentanţii ruşi şi chinezi, aduce atingere suveranităţii siriene.
Sensibili faţă de posibilitatea de a fi văzuţi ca singurii susţinători ai unui regim criminal, liderii de la Kremlin au încercat să preia iniţiativa, ministrul de externe Serghei Lavrov şi Mihail Fradkov, directorul SVR (serviciul rus de informaţii externe) vizitând marţi Damascul, în încercarea de a-l determina pe preşedintele sirian să oprească asediul început sâmbătă asupra oraşului Homs şi să înceapă negocieri cu opozanţii înainte ca totul să se transforme într-un sângeros război civil. Vizita a fost „productivă” după cum a declarat Lavrov pentru Ria Novosti. „Am confirmat disponibilitatea noastră de a facilita un final rapid al crizei, bazându-ne pe sugestiile oferite de Liga Arabă. În particular, preşedintele sirian a asigurat că este pregătit să facă eforturi pentru oprirea violenţelor, indiferent de partea care le-a generat”, a explicat Lavrov.
Însă oportunitatea intervenţiei ruse este contestată de unii experţi. Într-un articol publicat în Foreign Affairs, directorul Centrului Carnegie Moscova, Dmitri Trenin argumentează că decizia Rusiei de a s