Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ANM: Până în 1 martie este puţin probabilă producerea unor inundaţii

Publicat in Gandul, joi 16 februarie 2012 ·

Până în 1 martie este puţin probabilă producerea unor inundaţii, în condiţiile în care în următoarele două săptămâni temperatura nu va creşte în timpul zilei până la zece grade şi nici nu sunt prognozate ploi, a declarat, joi, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a precizat că eventuale inundaţii majore în următoarele două săptămâni s-ar putea produce dacă temperatura ar creşte în timpul zilei la cel puţin 10 grade Celsius, iar noaptea nu ar scădea sub zero grade şi dacă s-ar înregistra precipitaţii sub formă de ploaie de 10-15 litri pe metru pătrat.

Ion Sandu a precizat că aceste două condiţii nu vor fi îndeplinite până pe 1 martie, astfel încât producerea unor inundaţii este puţin probabilă.

Potrivit lui Sandu, pentru următoarele două săptămâni se prognozează că noaptea temperatura va fi negativă, iar în timpul zilei nu va urca mai mult de 3-4 grade Celsius.

Şi specialiştii Ministerului Mediului au subliniat că nu există risc major de inundaţii în următoarele două săptămâni, întrucât temperatura nu va creşte foarte mult şi nici nu sunt prevăzute ploi, însă au atras atenţia că evitarea unor inundaţii este responsabilitatea autorităţilor locale.

Directorul general al Autorităţii pentru Inundaţii şi Managementul Apelor (AIMA), Dan Cîrlan, a declarat că pentru următoarele două săptămâni nu este aşteptat un risc major de viituri, dar că acest lucru nu înseamnă că urmează o perioadă liniştită.

Directorul AIMA a declarat că la ora 17.00 va fi organizată o teleconferinţă cu prefecţii pentru a le transmite un set de măsuri imediate şi a precizat în mai multe rânduri că dacă vor fi înregistrate inundaţii majore acest lucru va fi exclusiv din cauza faptului că autorităţile locale nu şi-au făcut treaba.

"Au două săptămâni pentru a întreprinde toate aceste măsu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 55 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 49 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum o ora
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°