Chiar dacă eşti conştient de ceva care te dezamăgeşte sau deranjează, resimţi mult mai profund faptul atunci când întâlneşti materializări ale acestui ceva. Am trăit de curând acest simţământ participând, prin gratitudinea Ambasadei la Bucureşti a statului Qatar, la cel de-al 10-lea Forum economic de la Doha. Ştiam că România a cam dispărut de pe harta dialogului internaţional, dar la acest Forum m-am întâlnit cu "materializări" - vai, atât de tangibile - ale faptului cu pricina: nici un oficial român n-a fost prezent, nici un ex-oficial român de marcă n-a fost pe aici, iar despre România, bineînţeles, nici un cuvânt.
Nu că România ar fi cumva buricul pământului, ajuns acum pe nedrept ignorat, dar despre România se vorbea odată prin această zonă frământată a lumii! Iar prezenţa mea, ca jurnalist-analist, n-o putea evident înlocui pentru România pe cea a unui oficial, chiar dacă acesta s-ar fi prezentat neoficial. Dar, probabil, oficialii românii şi-au tot driblat ei înşişi prezenţa internaţională de-a lungul anilor din urmă.
Apăsat de la Vest de marea Arabiei Saudite şi săgetat mereu de la Sud de opulenţa demonstrativă a Emiratelor Arabe Unite, cu Abu Dhabiul şi Dubaiul lor, micul Qatar nu numai că nu a acceptat să rămână mai prejos, dar şi-a găsit o nişă extrem de penetrantă şi productivă în zona de maximum interes pentru întreaga lume pe care o reprezintă Golful.
Având la spate exploatări masive de petrol şi rezerve uriaşe de gaze naturale, ceea ce îi dă posibilitatea unei prosperităţi sesizabile pentru puţinii săi locuitori (vreo 1,5 milioane, din care 600.000 qatarezi, majoritatea trăind în capitala Doha), statul Qatar nu numai că se luptă să devină o placă turnantă a afacerilor între deja dezvoltata Europă şi galopanta Asie în dezvoltare, şi de ce nu şi America, dar şi adoptă poziţia ofensivă a promovării relaţiilor de afaceri
