Unirea Urziceni se află în faţa primului verdict al sezonului. Visul ialomiţenilor de a mai figura pentru încă o ediţie în vitrina Champions League, vitrină extrem de onorantă şi ofertantă în acelaşi timp, s-a spulberat. Dubla cu Zenit Sankt Petesburg a decis în favoarea ruşilor. Regretul celor aflaţi din interes sau sufleteşte alături de Unirea funcţionează.

Dar, sinceri fiind, trebuie să recunoaştem că înainte de disputarea celor două meciuri optimismul românilor forţa surpriza cu o oarecare obrăznicie. Informaţiile concrete despre combatante pledau mai degrabă pentru şansa ruşilor. Iar pronosticul raţional s-a împlinit. Ceea ce nu înseamnă, aşa după cum spuneam, că eşecul Unirii este acceptat fără noduri de suporterii echipei. Tocmai din acest motiv, cronicile întâmplării aduc mai mult în discuţie doar subţirimile sitei prin care Unirea îşi putea trece şansa. Se vorbeşte despre egalul obţinut în tur, despre singurul gol al ruşilor şi despre ocaziile ratate de români. Chiar şi Dan Petrescu susţine că Unirea merita să facă un 1-1 în returul cu Zenit.

Se discută mult despre eşecul Unirii şi despre situaţia în care se află echipa. Dar, privind mai atent, observăm că particularităţile de caz ale Unirii se suprapun fără să forţăm şi peste istoria altor echipe. Particularul capătă valoare de general şi o astfel de situaţie îngrijorează cu mult mai mult decât soarta vreuneia dintre echipe. Între dorinţă şi împlinire, între presupusele posibilităţi şi realitatea de fapt din fotbalul românesc se interpune un "dacă" mai rezistent decât orice redută. Iar noi nu ne mai putem permite să ne îmbătăm cu apă chioară. Trebuie să interpretăm lucid realitatea şi trebuie să recunoaştem că venim cu propuneri total neconvingătoare în competiţiile europene. Din ce în ce mai convingătoare.

Iar vectorul tendinţei vizează convingător fundul prăpastiei. Cee