Investigatorul rus Alexei Morozov i-a purtat pe jurnaliştii chemaţi la prezentarea raportului final asupra tragediei de la Smolensk prin ultimele minute de zbor ale aeronavei prezidenţiale poloneze. Concluziile anchetei sunt clare: echipajul de bord a fost supus unei presiuni din partea înalţilor oficiali prezenţi la bord şi a încercat o aterizare cu orice preţ, în ciuda avertismentelor primite de la turnul de control rusesc privind existenţa unor fenomene meteorologice nefavorabile, informează BBC.
Rusia susţine, astfel, că întreaga vină pentru tragedia aviatică de la Smolensk în care şi-a pierdut viaţa liderul polonez Lech Kaczynski, alături de alţi circa o sută de înalţi demnitari, aparţine echipajului de zbor.
Piloţii au decis să ignore avertismentele privind condiţiile meteo nefavorabile de teamă să nu-l supere pe preşedintele Kaczynski.
De asemenea, ancheta ruşilor arată că prezenţa şefului forţelor armate poloneze, în al cărui sânge s-a găsit alcool, în cabina piloţilor a determinat echipajul să-şi asume riscuri inutile.
10 aprilie 2010 a fost a fost cea mai neagră zi din istoria contemporană a Poloniei. Avionul prezidenţial Tupolev Tu-154, cu 96 de persoane la bord, printre care preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi numerosi oficiali de rang înalt, s-a prabuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul Smolensk, din vestul Rusiei, pe o ceaţă densă. Nu a existat niciun supravieţuitor.
Oficialii polonezi trebuiau să ajungă la ceremonia de comemorare a masacrului ofiţerilor polonezi de către poliţia secretă a lui Stalin în pădurea Katyn, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
Potrivit Tatianei Anodina, şefa Comitetului aviatic inter-statal de la Moscova, avionul prezidenţial era în perfectă stare la momentul decolării de pe aeroportul din Varşovia. Aerovana nu a suferit defecţiuni tehnice în timpul zborului.