Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou virus periculos, transmis de la maimuţă la om

Publicat in Romania Libera, vineri 29 octombrie 2010 ·

După ce luni de zile au ţinut secret un raport, autorităţile americane au fost nevoie să recunoască rezultatul investigaţiilor făcute de o jurnalistă, care a descoperit existenţa unui nou virus, ce se transmite de la maimuţe la om. Prima persoană care a suferit de pe urma acestui virus este un cercetător de la Centrul Naţional din California pentru Cercetarea Vieţii Primatelor, care s-a aflat anul trecut într-o colonie de maimuţe din America de Sud.

Potrivit informaţiilor confirmate de epidemiologi, se pare că omul de ştiinţă american a contractat virusul după două săptămâni, cât s-a aflat în preajma animalelor bolnave. Din fericire, boala nu s-a transmis şi la alţi membri ai echipei de cercetători sau în rândul familiei. "Nu trebuie să intrăm în panică, dar trebuie să fim vigilenţi" - a declarat, în cadrul unei reuniuni a specialiştilor în boli infecţioase, Greg Gray, expert în epidemiologie la Universitatea din Florida.

Începute în mai 2009, cercetările efectuate în colonia de maimuţe au fost întrerupte când a izbucnit boala infecţioasă în rândul acestora, soldată cu 19 decese în rândul animalelor. Cercetătorul care a contractat boala a avut o serie de simptome asemănătoase gripei: febră, tuse uscată şi dureri în piept. Analizele de laborator au arătat că bărbatul a fost infectat cu acelaşi virus găsit şi la maimuţele bolnave. Potrivit analizelor efecutate de specialiştii de la Universitatea California, din San Francisco, este vorba de un nou tip de adenovirus, neidentificat până acum, care poate provoca o gamă largă de infecţii la tractul respirator şi gastrointestinal, dar şi pneumonii sau hepatite.

"Conform informaţiilor pe care le deţinem până în prezent, este pentru prima dată când se produce o infecţie cu un adenovirus între specii diferite" - a declarat omul de ştiinţă Charles Chiu, care a admis că a aflat despre acest incident din presă,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 59 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie începe vineri

G4Media acum 11 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°