Cele mai puternice 20 de state din lume se vor intruni, joi si vineri, in al cincilea summit de la inceputul crizei mondiale, discutiile urmand sa se poarte sub semnul unor dispute aprinse, cauzate de sistemul actual de schimb valutar, dezechilibrele comerciale si reglementarile financiare.
Primul si cel mai sonor subiect din ultimele luni il reprezinta modul de evaluare a monedelor, in special a dolarului american si renminbi-ului chinezesc.
Statele Unite acuza China ca isi mentine in mod deliberat moneda la o valoare scazuta (renminbi-ul avand rata de curs fixa, raportata la dolar), pentru a-si spori exporturile.
De altfel, aceasta metoda chiar a functionat, exporturile din China majorandu-se cu 22,9 la suta, in luna octombrie din 2010, comparativ cu perioada similara a anului trecut. De asemenea, importurile sale au crescut cu 25,3 la suta, iar surplusul comercial a ajuns la 27,1 miliarde de dolari.
O moneda scazuta ajuta companiile exportatoare, marfurile acestora fiind mai ieftine pentru tarile importatoare, iar China este deja cel mai mare exportator din intreaga lume.
Pe de alta parte, Statele Unite au inceput sa aplice o politica similara, desi prin alte metode. Federal Reserve, banca centrala americana, a decis sa cumpere obligatiuni in valoare de 600 de miliarde de dolari, in urmatoarele sase luni, iar, in acest scop, va tipari bani, reducand, astfel, valoarea dolarului.
Luna trecuta, ministrii Finantelor din G20 au cazut de acord sa evite devaluarea concurentiala a monedelor, fiind posibila semnarea unui acord in acest sens, in timpul summit-ului.
Miza unei intelegeri in acest sens este ajungerea la un echilibru comercial si prevenirea masurilor protectioniste, din ce in ce mai numeroase in ultimul an.
De altfel, Statele Unite doresc semnarea unui acord prin car