Se împlineşte un an de când Profesorul Gheorghe Pop nu ne mai însoţeşte fizic în lucrurile pe care le facem sub oblăduirea gândurilor bune pe care ni le-a lăsat moştenire. Un an fără Magistrul cuvintelor, fără Sfetnicul ideilor, fără Mentorul activităţilor. Un an în care amintirile se înfiripă repede, memoria suferind de prea mare prospeţime şi totul riscă să fie inundat de comparaţii faptice, de interpretări diacronice, de analize repertoriale.

A fost pentru zeci de generaţii personajul real ce corespundea ideal Portretului de Magister dixit. A fost prototipul generic şi genetic cultural al sintagmei „Homo doctus in se semper divitias habet” (Omul învăţat are întotdeauna averea cu el). A fost cel ce ridica ţinuta întâlnirilor literare, cel ce sporea în zestre culturală manifestările evocative, cel ce aducea plusul de calitate şi de valoare în atmosfera lucrurilor de natură intelectuală, urcând ştacheta şi construind anvergura. A fost conducătorul cel mai prestigios al incintei academice băimărene – Universitatea – şi lucrul acesta astăzi se vede cu mai multă lumină. Fără oameni ca Gheorghe Pop evoluţiile stagnează, iar vârfurile performanţelor spirituale se estompează. Fără tipul său de dăruire pentru Lucrurile Înalte plutim în mediocrităţi evidente şi eclatante. Fără vocaţie, profesionalismul în acest domeniu nu se poate evidenţia.

Acum, la un an fără Gheorghe Pop, simţim cum se aşează sărăcia prin portofolii lipsite de consistenţă şi cum pălesc incongruenţele în faţa exerciţiilor şi problemelor rezultate din încercările de edificare cultural-spirituală. Şi cum firescul se impune, e foarte evident că o personalitate cu o astfel de cardinalitate şi unghiularitate nu poate fi uitată. În consecinţă, zicem precum s-a mai rostit la un alt mare Gheorghe – Pop de Băseşti – „Fie-i memoria binecuvântată, din genunche în genunche!”

@N