Şase persoane - medici, asistenţi, poliţişti şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) - au ajuns după gratii în dosarul „Mafia Cioclilor”. În acest caz, câteva zeci de angajaţi ai SMURD, dar şi ai Ambulanţei şi Poliţiei sunt acuzaţi că luau bani de la patronii unor firme de pompe funebre ca să dea informaţii despre pacienţii care le mureau în braţe.
Practic, cei cercetaţi în dosar acţionau ca veritabili agenţi de vânzări pentru firmele de pompe funebre, interesându-se îndeaproape de evoluţia încheierii contractelor de furnizări servicii funerare pentru a fi siguri că-şi primesc sumele de bani promise.
Asta reiese din stenogramele convorbirilor telefonice purtate între reprezentanţii firmelor de pompe funebre şi suspecţii cercetaţi în acest dosar.
Unul dintre cei reţinuţi de procurori este asistent medical, angajat al Ambulanţei Bucureşti-Ilfov. Acesta a fost interceptat în timp ce vindea informaţii despre pacienţi sau persoane decedate patronului unei firme de pompe funebre cu sediul pe Bulevardul Ghencea din Capitală.
„Cât îmi daţi dacă vă dau clientul?”
Potrivit anchetatorilor, acesta lucrează cu mama sa, care de altfel este şi cea care încheie contractele de prestări servicii. În schimbul informaţiilor, asistentul medical primea de la reprezentantul firmei de pompe funebre 600 de lei.
Asistent: Bună seara!
Administrator: Bună seara!
Asistent: De la Serviciul de Ambulanţă. Am numărul de la un coleg. Am înţeles că aveţi o firmă.
Administrator: Da, da.
Asistent: Întrebarea e de baraj şi îmi răspundeţi sincer dacă puteţi. Cât oferiţi dumneavoastră dacă vă dau clientul?
Administrator: Şase.
Asistent: Bun. Eu sunt (...) de la Ambulanţă. Să ţineţi minte că ăsta e numărul meu.
Administrator: E în regulă, domnule (...).
Asi