Dar nu neapărat pentru a trăi mai luxos ca acum. Nu pentru case, maşini, ţoale, vacanţe. Oricât de masochist ar părea, sunt mulţumit, în linii mari, de actualul meu nivel de trai.

Sigur, nu mă încântă că trag de bani de la o chenzină la alta, fără să am niciun ban pus deoparte. Dar nu pot să uit că alţii trăiesc şi mai rău. Şi, oricum, miza mea este mult mai tare. Aş vrea să fiu bogat - şi fac pentru asta tot ceea ce-mi stă în putinţă, inclusiv să joc la loto - ca să pot plăti unul sau mai mulţi oameni care să mă reprezinte în lupta cu Sistemul. Să nu mai am de-a face niciodată în viaţa mea cu fiscul, primăria, furnizorii de servicii, atelierele auto, societăţile de asigurare, băncile, instituţiile statului.

Asumându-mi riscurile, le-aş semna acelor oameni procuri notariale pentru a mă înlocui în relaţia cu orice terţi posibili. Eventualitatea ca, profitând de acestea, să mă înşele, să mă fure într-un fel sau altul, ar fi un preţ absolut rezonabil pentru uriaşa bucurie a eliberării de atingerea otrăvită a Sistemului. O atare posibilitate ar avea, până la urmă, efecte secundare pozitive şi în ceea ce priveşte nivelul de trai: descărcat de consumul nervos şi temporal implicat în lupta de gherilă cu Sistemul, sunt sigur că aş reuşi să fiu mai inspirat, mai creativ şi mai lucrativ în toate activităţile care pot fi aducătoare de bunăstare.

Visez, aşadar, la scene precum aceasta: se întâmplă ceva cu maşina; e zgâriată în parcare, i se aprinde un led undeva, cârâie, plescăie sau, pur şi simplu, nu mai merge; mai devreme sau mai târziu se întâmplă astfel de lucruri; ei, bine, în momentul ăla pun mâna pe telefon şi zic: „Vasile, am o problemă cu maşina, vino s-o rezolvi"; Vasile vine, îi dau cheile, pe care mi le aduce înapoi când e totul gata şi-mi spune ce am de plată, inclusiv pentru el. Că durează o zi sau o săptămână e mai puţin important pentru mi