Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi de la Colegiul „Dragoş Vodă”, premiaţi la Concursul „Dual PC”, desfăşurat la Sibiu

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, echipa Clubului „IT Elite”, au fost premiaţi la Concursul „Dual PC”, ediţia a XI-a, desfăşurat, în perioada 10-12 aprilie, la Sibiu. La acest concurs au participat echipaje din judeţele Olt, Teleorman, Bacău, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Dolj, Gorj, Alba, Bihor, Sibiu şi din Capitală.

Concursul s-a desfăşurat în trei etape şi a cuprins mai multe secţiuni: tehnologii Paint şi PowerPoint (clasele V-X); pagini web (clasele IX-XII, în echipe de maxim doi concurenţi); fotografie (clasele V-XII) şi fotografie prelucrată (clasele IX-XII).

Premii la mai multe secţiuni

Elevii Colegiului „Dragoş Vodă”, alături de care a fost şi o reprezentantă a Şcolii Gimnaziale Brăieşti, însoţiţi de profesoara Marieta Sabie şi de profesorul ing. Gabriel Anastasiu, care sunt şi îndrumătorii didactici ai Clubului „IT Elite”, au făcut o impresie bună în cadrul concursului de la Sibiu, câştigând mai multe premii importante: Rareş Ionescu, locul I la secţiunea pagini web, Alex Rotariu, locul III la secţiunea fotografie prelucrată, Bogdan Ciubotăraşu, locul III la Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei, Ionuţ Tudorean, locul I la secţiunea fotografie, Iulian Grigorean, locul II la secţiunea fotografie.

Mihaela Cajvan, de la Şcoala Gimnazială Brăieşti, a obţinut locul I la secţiunea fotografie, pentru clasele V-VIII.

Profesoara Marieta Sabie ne-a spus că, la fel ca în anii trecuţi, „am fost ajutaţi de sponsori inimoşi, SC Oltea SRL şi Farmacia Aktis. Cert este că în urma concursului s-a putut pune clar în valoare sloganul Clubului : Susţinem Excelenţa!”.

Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, echipa Clubului „IT Elite”, au fost premiaţi la Concursul „Dual PC”, ediţia a XI-a, desfăşurat, în perioada 10-12 aprilie, la S

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 18 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum o ora
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum 39 minute
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°