Liderii celor cinci confederaţii sindicale vor anunţa miercuri acţiuni de protest, după ce vor analiza forma finală a proiectelor Codului Muncii şi Codului de dialog social, pe care urmează să le primească marţi, informează Mediafax.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a spus, luni, la finalul unei întâlniri la care au participat liderii confederaţiilor sindicale, că proteste vor fi cu siguranţă, pentru că de cele mai multe ori cei cu care negociază nu îi iau în seamă pe sindicalişti.
Potrivit lui Costin, confederaţiile sindicale trebuiau să primească luni după-amiază formele finale ale proiectelor Codului Muncii şi Codului de dialog social, dar până în prezent acestea nu au ajuns la sindicalişti.
"Ne fusese promis astăzi (luni, n.r.) un punct de vedere politic al Cabinetului Boc privind modificările la Codul Muncii şi la cele cinci legi din Codul de dialog social, dar nu am primit nimic. Probabil vom primi mâine (marţi, n.r.). Oricum, noi vom anunţa miercuri programul acţiunilor de protest", a spus Costin.
Liderul BNS a adăugat că este posibil să fie tensiuni în coaliţia de guvernământ privind modificările şi acesta să fie motivul pentru care până în prezent sindicaliştii nu au primit aceste texte.
Secretarul general adjunct al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că BPN al PDL i-a mandatat pe premier şi pe ministrul Muncii să finalizeze în cursul acestei săptămâni Codul Muncii, precizând că nu s-a discutat despre angajarea răspunderii Guvernului pe acest cod.
Reprezentanţii sindicatelor şi ai unor patronate s-au întâlnit, vineri, la Guvern, pentru a treia oară, cu premierul pentru a discuta în legătură cu modificările la Codul Muncii, cea mai importantă temă aflată în diversiune fiind păstrarea sau nu a contractelor colective de muncă la nivel naţional.
Aceştia nu s-au înţeles cu premierul Emil B