Recenta rătăcire a leului pe culmile deşertăciunii - de te miri cum, împotriva realităţilor economice, a bătut la fund propriul reper (euro)! - a dovedit pregnant vulnerabilităţile grave ale acestuia la diferite adieri speculative venite din exterior, precum şi capacităţile slabe ale Băncii Naţionale de a le contracara, bineînţeles în caz că BNR apreciază necesar sau potrivit să combată aceste speculaţii.

Întărirea monedei unei economii care merge prost este, evident, o aiureală. Şi, la fel de evident, dacă se produce, o face numai sub influenţa unui factor care urmăreşte să înfrângă firescul. Şi n-o poate face decât artificial şi pasager, pentru că determinările economice tot se impun până la urmă.

Această rătăcire a leului într-o zonă de întărire în opoziţie cu fundamentele economice n-a putut proveni decât din manevre ale speculatorilor externi, care au invadat piaţa din România cu euro, împingând artificial leul în sus, pentru ca, după câtva timp, să-şi marcheze profitul din reconversia în euro şi să iasă din piaţă, lăsând "gazdele" să plătească ravagiile.

Deşi împotriva firii şi fundamentelor economice, întărirea leului a avut adepţi. Înainte de toate, importatorii, adică tocmai cei care, prin excese neamendate şi necombătute, au dezarticulat economia şi au determinat vulnerabilităţile actuale. Şi mai sunt şi aceia care s-au împrumutat în valută şi ale căror rate la bancă se mai relaxează în cazul întăririi leului.

Oricum, deşi atâţia îi plâng pe aceştia, mare compasiune n-ar trebui să suscite, pentru că au fost avertizaţi în timpul celei mai absurde aprecieri a leului din istorie, cea din 2006-2007, să nu se împrumute decât în moneda în care realizează câştigurile, pentru că altfel se vor căi amarnic.

În ambele cazuri, bucuria este trecătoare. Curând, se revine la realităţi. Atâta doar că, în cazul import