Ioan Andone a fost prezentat ieri în mod oficial drept noul antrenor al echipei bulgare de fotbal ŢSKA Sofia. Sursa: Octavian Cocoloș
„Fălcosul” a semnat un contract pe un an şi jumătate cu gruparea sofiotă, la care sunt legitimaţi din această iarnă şi românii Florentin Petre şi Daniel Pancu, având ca obiectiv câştigarea campionatului şi calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Bulgarii au avut până acum doar o singură reprezentantă în această compe tiţie, pe Levski, în sezonul 2006- 2007. Tehnicianul va câştiga, pe durata contractului, aproximativ 25.000 de euro pe lună. La sfârşitul turului, ŢSKA ocupă locul doi în clasament, cu 31 de puncte, la patru „lungimi” de liderul Levski Sofia.
„Sunt onorat să antrenez aici”
La prezentare, Ioan Andone a mărturisit că nu se gândeşte decât la participarea în Liga Campionilor cu noua sa echipă. „Sunt onorat să antrenez aici. Scopul meu este să câştig campionatul şi să ajung în grupele Ligii Campionilor. ŢSKA este o echipă foarte bună şi are şanse mari să-şi atingă obiectivele”, a spus tehnicianul român.
Deşi a câştigat titlul atât cu Dinamo (în 2004), cât şi cu CFR Cluj (în 2008), Andone n-a antrenat niciodată în Liga Campionilor. Cu „Fălcosul” pe bancă, „roş-albii” au fost eliminaţi în preliminariile competiţiei de Manchester United, iar de la CFR antrenorul a fost demis cu puţin timp înaintea debutului echipei în grupele Ligii, fiind înlocuit cu italianul Maurizio Trombetta.