Micuţa cântăreaţă se pregăteşte de o nouă întâlnire cu fanii, dar nu uită să se bucure de copilărie şi vrea de la Moş Crăciun „o cosmetică de jucărie”. Cleo Stratan va susţine mâine, la Sala Polivalentă, cel de-al doilea mare concert al său. Micuţa va primi un exemplar din Cartea Recordurilor, în care este menţionată de cinci ori. „Mă distrez şi mă pregătesc pentru concert”, spune Cleo, într-o pauză de joacă, între două interviuri. Mult mai dezinvoltă decât la debut, fetiţa se simte în largul ei printre camerele de luat vederi şi afişează o cochetărie specifică vârstei. De altfel, vrea ca Moş Crăciun să-i aducă „o cosmetică”. „De jucărie, nu adevărată”, completează ea repede. Până atunci, Cleopatra Stratan este „ocupată” cu fratelei ei, micuţul Cezar, care a venit pe lume sâmbăta trecută. „Abia aştept să crească şi să cântăm împreună”, mărturiseşte ea.
Cea mai mică vedetă din România
Cleo, acum în vârstă de şase ani, se pregăteşte de o nouă întâlnire cu fanii. După o pauză de doi ani, fiica lui Pavel Stratan a lansat un nou album, „La vârsta de cinci ani”, disc pe care îl va promova la spectacolul de mâine-seară, acompaniată de tatăl său şi de trupa Millenium. „Eu cred că va fi o atmosferă diferită faţă de primul ei spectacol. Lumea o cunoaşte mult mai bine acum, iar show-ul este foarte aşteptat, deoarece în ultimii doi ani ea nu a mai avut niciun concert”, spune Pavel Stratan.
Nu doar fanii - copii, părinţi şi bunici - aşteaptă cu nerăbdare spectacolul, ci şi protagonista. „Nu are emoţii deloc, de fapt, cred că nici nu ştie ea ce înseamnă emoţiile. Dimpotrivă, mă tot întreabă când e concertul. Îi place foarte mult să fie pe scenă. După primul ei spectacol, când a văzut camera plină de jucării, m-a întrebat: «Tăticule, azi unde avem concert»? Cleopatra credea că asta i se va întâmpla şi-a doua zi, şi-a treia zi... Asta e re