Ca despre Adrian Nastase se stie ca e cam distant si nitel arogant, despre Traian Basescu ca e smecher si imprevizibil, despre Corneliu Vadim Tudor ca da citate exacte din literatura, dar ca ani de-a randul a avut ceva cu tiganii si evreii, iar despre Gheorghe Ciuhandu ca e singurul lider taranist reales primar, la Timisoara, chiar si dupa ce PNT-CD-ul a ramas doar o acra amintire.
Controversele pe marginea dezbaterilor din campania electorala tind sa devina mai interesante decat campania insasi. Partidele vor, cu tot dinadinsul, sa se asigure ca emisiunile de radio si, mai ales, de la televizor le asigura exprimarea opiniilor intr-un cadru decent, politicos, manierat, elegant, elevat, curtenitor, intr-un cuvant: plictisitor.
Ipocrizia celor care se zbat acum pe uscat, pentru atunci cand liderii partidelor vor fi aruncati in apele involburate ale parerii opiniei publice, mi se pare cel putin stranie.
De ce se tem cei care vor o campanie ultralinistita? Si de ce nu mai vor acum zgomot, cand la alegerile locale, de exemplu, sfera politicii s-a invartit si rasucit numai pe muzica zgomotoasa a argumentelor spuse cu voce tare, a bascaliilor, a intepaturilor si ironiilor candidatilor la primarii ori ale sustinatorilor acestora.
Pana la urma, oricat de mult ne-am dori o campanie ca in Marea Britanie, tot nu am putea-o obtine, si daca am face tumbe – moderatori si politicieni deopotriva. In primul rand, pentru ca nu este in interesul audientei si deci captarii publicului.
Aratati-mi mie un singur roman – manuitor de telecomanda a televizorului – care e dispus sa stea neclintit in fotoliu, pentru a auzi discutii de genul:
Adrian Nastase: “Dragi romani, daca vom fi alesi, nu va exista pensionar cu o pensie sub 100 de euro“.
Traian Basescu: “Si mai dragi romani, daca noi vom fi alesi, nu va exista pensi