Din toată ţara, Nicolae Ceauşescu primea telegrame de felicitare pentru realegerea în fruntea Partidului Comunist Român. Municipiile şi oraşele au fost aprovizionate suplimentar în cinstea aceluiaşi eveniment. S-a încheiat "Săptămâna record în producţie" în judeţul Timiş.
SINDICALIŞTII BUZOIENI, BUCUROŞI DE REALEGEREA LUI CEAUŞESCU
Instituţiile ţării continuau să trimită mesaje de felicitare pentru Nicolae Ceauşescu, cu ocazia realegerii în fruntea PCR, la Congres. Spre exemplu, Consiliul Judeţean al Sindicatelor Buzău a transmis următoarea telegramă: "Cei 150.000 de membri de sindicat - muncitori, tehnicieni, intelectuali şi alte categorii de oameni ai muncii de pe aceste meleaguri înfloritoare - vă adresează rugămintea să primiţi cele mai calde felicitări pentru realegerea dumneavoastră, de către Congresul al XIV-lea, în înalta funcţie de secretar general al Partidului Comunist Român - voinţă de inimă, cuget şi conştiinţă a întregului partid şi popor, izvorâtă din conştiinţa nestrămutată că avându-vă, în continuare, în fruntea partidului, România se va înălţa liberă, demnă, independentă şi suverană, pe culmi tot mai înalte de progres şi civilizaţie.
Exprimându-ne întreaga noastră adeziune la politica internă şi internaţională a partidului şi statului, la documentele adoptate de Congresul al XIV-lea, vă încredinţăm, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, că urmând permanent pilduitorul dumneavoastră exemplu de muncă, dăruire de eroism şi cutezanţă revoluţionară, vom acţiona - sub conducerea Comitetului judeţean de partid - pentru înfăptuirea la un înalt nivel de calitate şi eficienţă a sarcinilor ce ne revin pe acest an şi în 1990, pentru a realiza exemplar sarcinile acestui cincinal".
APROVIZIONAREA MAGAZINELOR ÎN CINSTEA REALEGERII
În duminica de după Congresul al XIV-lea, românii