Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia anuală a coborât la 6,99%, mai puţin decât estimau analiştii

Publicat in Ziarul Financiar, marți 15 februarie 2011 ·

Inflaţia anuală a coborât în ianuarie la 6,99%, de la nivelul de 7,96% înregistrat în decembrie, însă creşterea preţurilor de consum a depăşit media aşteptărilor analiştilor, de 6,8%.

În ianuarie rata lunară a urcat la 0,77%, în principal ca urmare a creşterii preţurilor la legume, fructe, combustibili, energie termică, cărţi, reviste şi ziare, conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Preţurile mărfurilor alimentare au crescut în luna ianuarie faţă de decembrie cu 1,14%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,83%, în timp ce tarifele serviciilor au scăzut cu 0,1%.

Analiştii băncii amerciane Citi avertizează că un leu mai slab şi creşterea preţurilor la alimente şi materii prime sunt cei mai importanţi factori de risc în ceea ce priveşte evoluţia inflaţiei, ceea ce ar submina abilitatea BNR de a reduce dobânda de politică monetară. Totuşi, analiştii Citi se aşteaptă ca inflaţia să coboare la circa 4% în 2011 de la aproape 8% anul trecut şi cred că BNR va reduce dobânda-cheie până la sfârşitul anului la 5,5% pe an.

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România au anticipat, în medie, că inflaţia anuală a coborât la 6,8% în prima lună a acestui an, după ce rata lunară s-a situat la 0,6%. BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,4% la 3,6%, iar pentru 2012 estimează o rată anuală de 3,2%. Atât pentru acest an, cât şi pentru 2012 banca centrală a fixat ţinta de inflaţie la 3% plus/minus un punct procentual.

Cum au evoluat preţurile în ianuarie

Inflaţia anuală a coborât în ianuarie la 6,99%, de la nivelul de 7,96% înregistrat în decembrie, însă creşterea preţurilor de consum a depăşit media aşteptărilor analiştilor, de 6,8%.

În ianuarie rata lunară a urcat la 0,77%, în principal ca urmare a creşterii preţurilor la legume, fructe, combustibili, energie termică, cărţi, reviste şi z

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 22 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 22 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°