Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Assistant Professor, Universitatea Stanford: "Ambiţia şi dorinţa de a face lucrurile cât mai bine mă definesc"

Publicat in Romania Libera, luni 29 august 2011 · · ·

Dan Andrei Iancu, absolvent a trei universităţi de top mondial, Yale, Harvard şi Massachusetts Institute of Technology, crede că nu ar fi avut puterea să plece din ţară dacă nu-l caracterizau ambiţia şi dorinţa de a face lucrurile cât mai bine. Mai mult, românul plecat în State de peste nouă ani mărturiseşte că s-a bucurat acolo de un sistem care i-a oferit şcoli excelente, cu programe riguroase, profesori extrem de capabili, studenţi foarte interesaţi şi suficiente resurse pentru a dobândi experienţă educaţională utilă şi plăcută.

În momentul de faţă, Dan Andrei Iancu a fost acceptat să predea în cadrul Universităţii Stanford, locul unde îi va permite în continuare să se ocupe şi de cercetare. Dacă este să se întoarcă în România, în primă fază, Iancu ar încerca să intre în legătură cu colegii din mediul academic român, cât şi cu companiile care ar fi dispuse să aplice metode analitice pentru a-şi îmbunătăţi operaţiunile.

Povestiţi-ne câteva lucruri despre dumneavoastră. Ce vă ­caracterizează cel mai mult?

Actualmente, sunt assistant professor la Universitatea Stanford, în Statele Unite ale Americii. Anul trecut, mi-am terminat doctoratul la MIT (Massachusetts Institute of Technology), în cercetări operaţionale, o disciplină la interfaţa matematicii aplicate, informaticii/ingineriei şi ­business-ului, care se ocupă cu modelarea şi optimizarea sistemelor complexe. Am ajuns în SUA cu nouă ani în urmă, când m-am transferat de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Politehnicii din Bucureşti.

Este oarecum greu de spus exact ce mă defineşte, însă poate că două dintre trăsăturile relevante sunt ambiţia şi dorinţa de a face lucrurile cât mai bine. Fără ele, nu cred ca aş fi fost suficient de puternic să plec din România sau să termin programele de studiu în care m-am angajat. În acelaşi timp, au fost şi un factor important în alegerea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 32 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 49 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°