El a întâlnit-o în 1960, când a fost chemat prima oară într-o emisiune televizată, realizată la un spectacol din Palatul CFR. Orchestră live, cu instrumentişti valoroşi, conduşi de Petre Munteanu. O ţine minte, fiindcă înainte de a intra în scenă ei i s-a făcut rău. Avea probleme cu inima... Dar cu puţină lămâie şi apă, totul s-a rezolvat. În 2012, cei doi se întâlnesc din nou, pe aceeaşi scenă. Alexandru Arşinel şi Marina Voica – concert aniversar, la Sala Palatului, pe 27 mai.
● Jurnalul Naţional: Când v-a ales teatrul?
●Alexandru Arşinel: Eram absolventul unei şcoli tehnice şi am dat la Facultatea de Construcţii. Nu am intrat. A fost o mare tragedie pentru părinţii mei. Această problemă, cu o mare încărcătură dramatică, s-a transformat într-un eveniment care, nici în visul visurilor mele, n-aş fi crezut că mă va îndruma pe calea teatrului. Cinematograful era lăcaşul unde îmi petreceam eu timpul.
● Şi aţi intrat în teatru, ca figurant.
● A doua zi după ce nu am intrat la Facultatea de Construcţii, tata m-a luat de o aripă, la şase dimineaţa, şi m-a dus la CFR, la revizia de vagoane din Iaşi, să mă facă ciocănar. Să mă înveţe minte, că nu am intrat! Un domn, care lucra la Naţionalul din Iaşi, fost ceferist şi prieten cu tata, l-a întrebat: "Ce face Nelu?", adică eu. "Uite-l bag la ciocan, f...-i biserica mă-sii." El i-a spus atunci lui tata să mă dea la Naţional, că aveau nevoie de figuranţi. Trebuia să câştig bani şi tata a acceptat.
● Aţi schimbat târgul. Aţi venit în Bucureşti.
● Da, cu grija mamei, care a reuşit să scoată nişte bani de la tata, pentru a mă prezenta la examen. Tata nici nu voia să audă! Am intrat la Institutul de Teatru şi de atunci sunt 54 de ani de când mă plimb pe scenă.
● Nu doar vă plimbaţi, acolo vă este locul.
● Într-un fel.
● Doar într-un fel?
● (râde). În
