UPDATE: Preşedintele PDL Vasile Blaga a comentat pentru România liberă declaraţiile făcute, marţi seară, de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, potrivit căruia USL vrea să grăbească alegerile prezidenţiale astfel încât scrutinul pentru alegerea viitorului şef de stat să aibă loc în luna mai a anului viitor.
Citeşte şi Vasile Blaga, despre devansarea PREZIDENŢIALELOR: Celor de la USL le e FRICĂ de anul electoral 2014. Şi au motive!
_ _ _ _
UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu "nu are o poziţie oficială" referitoare la propunerea avansată de premierul Victor Ponta privind devansarea alegerilor prezidenţiale din 2014 în mai-iunie şi cuplarea cu alegerile europarlamentare, a precizat purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.
"Domnul preşedinteTraian Băsescu nu are o poziţie oficială pe această temă", a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Citeşte şi Oprea: Preşedintele nu are o poziţie oficială la propunerea lui Ponta de devansare a prezidenţialelor
_ _ _ _
UPDATE: Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posiblitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, informează Mediafax.
Citeşte Ponta CONFIRMĂ: I-a propus lui Băsescu devansarea alegerilor prezidenţiale pentru mai-iunie 2014
_ _ _ _
Ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu a mărturisit, marţi seară, care este noul plan al USL împotriva preşedintelui Traian Băsescu: să grăbească alegerile prezidenţiale astfel încât scrutinul pentru alegerea viitorului şef de stat să aibă loc în luna mai a anului viitor.
"Luăm în considerare devansarea alegerilor, au fost discuţii la nivelul USL [...] În momentul în care începem discuţiile pe modificarea Constituţiei se vor constitui grupuri de lucru la nivelul USL şi vor avea loc discuţii pe unificarea