Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu avem nevoie de staruri în Parlament"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 noiembrie 2008 ·

Crin Antonescu, Viorel Hrebenciuc, Lavinia Şandru, Dumitru Dragomir, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Geoană, Vasile Blaga, Cristian Diaconescu, Adrian Păunescu sunt doar câţiva dintre parlamentarii care vor să obţină un nou mandat în Legislativul României, dar a căror activitate parlamentară în ultimii doi ani a fost predominată de absenţa la voturile din plen.

1 /. Aceasta este concluzia unui raport al Institutului pentru Politici Publice care a analizat activitatea senatorilor şi deputaţilor în perioada 6 februarie 2006 - 24 iunie 2008.

"Alegătorul trebuie să cunoască - dincolo de sloganurile electorale sau de terţe păreri - care este cu adevărat capacitatea acestor candidaţi de a reprezenta interesele întregii naţiuni şi pe cel al locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă, pornind de la atribuţiile de bază ale calităţii de parlamentar: votul asupra proiectelor de lege şi iniţiativele legislative", se arată în raportul IPP.

Crin Antonescu, chiulangiul de la Cameră

Nume sonore din actualul Parlament, prezente frecvent în media şi poate mai cunoscute electoratului decât cele ale deputaţilor care figurează în clasamentul fruntaş al prezenţei, se regăsesc pe lista celor care au absentat masiv de la voturile din plenul Camerei în perioada monitorizată. Astfel, deputatul Crin Antonescu are o prezenţă la votul din plen de 15,6%, dar nu ratează emisiunile sau dezbaterile politice. El este urmat de Gabriel Oprea cu o prezenţă de 16%, Viorel Hrebenciuc cu 17%, Liviu Almăşan cu 17%. Lavinia Şandru, şi ea foarte vizibilă în media, are o prezenţă la vot de doar 19,3%. "Politica românească nu are nevoie personalităţi politice a căror principală grijă este să devină staruri. Nu e nimic rău în a fi cunoscut, însă notorietatea nu trebuie să fie singura sau cea mai importantă calitate a unui politician ajuns în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°