Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi se da Agheasma Mare

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 ianuarie 2004 ·

Dupa ce, in ultimele zile, preotii - insotiti de copiii care au strigat "Chiralesa" - au intrat in casele oamenilor pentru a le sfinti, ei fac astazi Agheasma Mare. In Iasi, citeva zeci de tone de apa vor fi transformate astazi in apa sfintita, crestinii celebrind astazi Botezul Domnului, unul dintre cele douasprezece praznice imparatesti de peste an. O sarbatoare crestina ce se afla in topul superstitiilor si datinilor la care a dat nastere. Botezul lui Ioan: un indemn la curatenie sufleteasca Botezul Domnului s-a sarbatorit la inceputurile Bisericii odata cu Nasterea Domnului si se numea Epifania sau Aratarea Domnului. Din secolul al IV-lea, Nasterea Domnului a inceput insa sa se praznuiasca pe 25 decembrie, iar Botezul pe 6 ianuarie, odata cu "decretarea" celor trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Botezul Domnului a avut loc ?n al 15-lea an al domniei ?mparatului Tiberiu, pe cind Pontiu Pilat era Procurator al Iudeii, iar la Ierusalim erau arhierei Ana si Caiafa. ?n acea vreme, Sfintul Ioan Botezatorul, fiul lui Zaharia si al Elisabetei, s-a aratat ca mare profet in zona Iordanului, practicind botezul pocaintei si chemind la curatenie sufleteasca. Botezul sau nu avea ?nsa puterea de a "sterge" pacatele, spre deosebire de botezul crestin, ce se desfasoara prin puterea Duhului Sfint. Botezul lui Iisus in Iordan este considerat formal, intrucit el nu ar fi avut nevoie de pocainta, rolul fiind doar acela de a-l "prezenta" la ?nceputul activitatii sale misionare, iar lumea sa creada si sa-l urmeze ?n cuvint si ?n fapta. Impacarea cu Dumnezeu Botezul Domnului este catalogat drept praznicul ?mpacarii cu Dumnezeu si al trairii ?n armonie cu acesta. ?n vechime era obiceiul ca acei ce se pregateau sa intre ?n crestinism sa primeasca taina botezului ?n aceasta zi, la Pasti sau Rusalii. De aceea, sarbatoarea Botezului Domnului era numita si "ziua lumi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum o ora
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 8 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum 42 minute
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 9 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Serbia concesionează fostul sediu al armatei iugoslave firmei ginerelui lui Trump

HotNews acum 7 ore
Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, cu sediul în SUA, aparţinand lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze două clădiri

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 9 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°