Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legile siguranţei trec de Cameră fără dezbatere

Publicat in Adevarul, vineri 13 aprilie 2007 ·

Pachetul de legi privind siguranţa naţională, iniţiat de parlamentarii PNL, va fi trimis nemodificat la Senat, conform procedurii adoptării tacite, întrucât termenul de dezbatere este pe Pachetul de legi privind siguranţa naţională, iniţiat de parlamentarii PNL, va fi trimis nemodificat la Senat, conform procedurii adoptării tacite, întrucât termenul de dezbatere este pe punctul să expire. Deputaţii din Comisiile juridică şi de apărare nu au reuşit nici ieri să dezbată vreun articol din cele cinci acte normative, termenul până la care acestea ar fi trebuit votate în Cameră fiind 18 aprilie. Absenţele reprezentanţilor PNL, PRM şi PD au făcut ca, după mai bine de o oră de discuţii în contradictoriu şi acuze reciproce, şedinţa să fie suspendată din lipsă de cvorum. Un nou conflict a izbucnit pe această temă între foştii parteneri de guvernare PNL şi PD. Decizia preşedintelui de şedinţă, liberalul Ioan Timiş, de a pune capăt dezbaterilor pe motiv că s-a vorbit doar pentru presă şi pentru public i-a scos din sărite pe pedişti. Deputatul PD Daniel Buda a protestat zgomotos de la microfon, acuzându-l pe Timiş de lipsă de bun-simţ şi de comportament "jenant". "Este o strategie pusă la cale de PNL şi PSD pentru a trece prin adoptare tacită acest pachet de legi", a spus Buda. Colegul său de partid Costică Canacheu a susţinut că întreaga responsabilitate pentru această situaţie revine acelora care, în locul dezbaterilor reale, au preferat să recurgă la obstrucţii procedurale. Liberalul George Scutaru i-a contrazis pe pedişti, arătând că deputaţii PNL şi PD au lipsit în aceeaşi măsură. "Pachetul legislativ va trece de Camera Deputaţilor, fără a fi dezbătut, din cauza procedurilor greoaie", a precizat Scutaru. El a invocat numărul mare de amendamente venite din partea serviciilor de informaţii, faptul că CSAT a întârziat să dea un răspuns, precum şi întârzierea emiterii unui pun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 25 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 54 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 17 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°