Mai corect spus - "mondializare", dar nu termenul contează!
Există cuvinte-sperietoare ce au epoca lor de glorie, sînt repetate pînă la saţietate, papagaliceşte, iar apoi cad compensator în uitare definitivă. Aşa a fost cu imperialism, capitalism, exploatarea omului de către om, luptă de clasă şi alte cîteva: ieşirea lor din uz s-a produs, după 1989, cu o viteză exemplară. Iată însă că globalizare tinde să le ia locul, deoarece este rostit cu aceeaşi sfîntă indignare ca şi precursoarele lui; şi, mai ales, de către, exact aceiaşi oameni.
De cînd comunismul s-a demonetizat, iar citarea lui admirativă a devenit o marcă de gîndire arierată, toţi cei care nu s-au consolat nici pînă astăzi de dispariţia lui de pe scena istoriei încearcă să se grupeze împotriva globalizării, noţiune intens demonizată. În viziunea acestor nostalgici ai "lagărului socialist", globalizarea înseamnă dominaţie americană absolută, liberalism sălbatec, puterea monopolurilor, creşterea şomajului, adîncirea decalajului dintre bogaţi şi săraci, într-un cuvînt - "esploatarea omului dă cătră om" (după expresia preferată de mult stimatul şi iubitul nostru Tovarăş). Globalizare ar vrea să spună că, de cînd s-a prăbuşit comunismul, o ducem tot mai rău şi că e îngrozitor să trăieşti într-o lume unde farul călăuzitor al Uniunii Sovietice s-a stins.
Această tendenţios-sumară descriere a globului pămîntesc în anul 2000 reuşeşte să unească în ceaţa aceluiaşi concept pe marxiştii în mizerie, pe foştii nomenclaturişti la pensie, ca şi aproape toată stînga aflată programatic cu capul în nisip. În toate discursurile intelighenţiei europene a ajuns să fie de bon ton referirea ironică la "gîndirea unică" (de origine americană, fireşte), alături de obligatoria observaţie despre roadele nefaste ale "globalizării".
Aşa să fie oare? Imaginea caricaturală a unei lumi contemporane pîndită