Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor

Publicat in Adevarul, vineri 8 mai 2009 ·

Cei mai buni prozatori, poeţi şi critici literari ai momentului se regăsesc pe lista nominalizaţilor. Câştigătorii vor fi anunţaţi la Târgul de Carte Bookfest, pe 18 iunie, când juriul va acorda şi Premiul Naţional pentru Literatură pe anul 2008. Juriul Uniunii Scriitorilor din România (USR), alcătuit din Gabriel Dimisianu (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Mircea A. Diaconu, Dan C. Mihăilescu şi Cornel Ungureanu (membri), a stabilit prin vot nominalizările la premiile pe 2008.

La „Poezie“, juriul a decis să-i nominalizeze pe Andrei Bodiu, pentru volumul „Oameni obosiţi“, publicat la Editura Paralela 45, pe Vasile Igna cu „Lumină neagă“ de la Editura Limes, pe scriitorul Ştefan Manasia, pentru „Cartea micilor invazii“, publicată la Editura Cartea Românească, pe poeta Anca Mizumschi, cu volumul „Poze cu zimţi“, apărut la Editura Brumar, precum şi pe Liviu Ioan Stoiciu, cu ultima sa carte de versuri, „Craterul Platon“, publicată de Editura Vinea.

Poeţi din toate generaţiile

Dacă Ştefan Manasia, în vârstă de 32 de ani, a debutat în 2005 şi face parte din tânăra generaţie de scriitori, fiind prezent în antologia „Generaţia 2000“ (Editura Pontica, 2004), Liviu Ioan Stoiciu aparţine generaţiei anilor ‘80, debutul său producându-se odată cu cel al lui Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei sau Florin Iaru. În acelaşi timp, Andrei Bodiu face parte din grupul scriitorilor braşoveni, precum Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea.

Eugen Negrici, candidat la premiul USR

Alţi cinci autori au fost nominalizaţi pentru secţiunea „Critică literară/ Eseu/ Istorie literară“. Este vorba de Paul Cornea, cu „Delimitări şi ipoteze“ (Editura Polirom), Dan Cristea, cu “Poezia vie” (Editura Cartea Românească), Alexandru Muşina, cu „Poezia: teze, ipoteze, explorări” (Editura Aula), Eugen Negrici, cu “Iluziile lit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 38 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 8 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°