Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupa o demisie

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 14 aprilie 2008 ·

Din multe puncte de vedere, cazul Cioroianu developeaza citeva dintre tarele majore care greveaza functionarea partidelor politice autohtone. Demisia lui Adrian Cioroianu a fost mai degraba o demitere. Sigur, pentru discursul public, colegii din PNL si aliatii de guvernare au prezentat decizia sa ca una de onoare, o asumare responsabila a cazului Crulic de catre ministrul de Externe. Ce sa mai vorbim, un gest numai bun de introdus spre pilda in manualele politice. In realitate, am asistat insa la o demitere impachetata intr-o demisie, de altfel prompt acceptata de catre premier. Acelasi prim-ministru care in trecut se intrecea, alaturi de colegii sai din conducerea partidului, in a gasi motive care sa justifice mentinerea in functie a unor ministri carora li se puteau imputa lucruri cel putin la fel de grave. Problema lui Adrian Cioroianu era, insa, aceea ca el aducea mult prea putine foloase in raport cu daunele serioase pe care le provoca PNL-ului. Prestatia sa ca sef al diplomatiei romane a fost, de departe, cea mai slaba din perioada post-comunista. Gafele s-au tinut lant, iar imaginea sa din mass media a devenit una dezastruoasa destul de repede dupa preluarea mandatului. Nu mai departe decit cu prilejul recentului summit NATO de la Bucuresti, prestatia sa la o dezbatere de tip panel organizata de German Marshall Fund a fost ironizata la scena deschisa. Nu e de mirare, asadar, ca in interiorul conducerii PNL se ajunsese deja la o masa critica ce dorea indepartarea sa din fruntea Ministerului de Externe. Iar pretextul a fost oferit de scandalul Crulic, care avea si avantajul suplimentar ca ii oferea lui Adrian Cioroianu posibilitatea unei iesiri relativ onorabile din scena. In acest punct, unii dintre cei care cunosc bine mecanismele de functionare ale partidelor politice romanesti sint, foarte probabil, inclinati sa zimbeasca. De cind incompetenta sau chiar scan

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 39 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 18 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 21 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°