Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ratii diminuate pentru bolnavii de la Pediatrie

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 14 august 2009 ·

Din cauza situatiei financiare critice, conducerea Spitalului de Copii a decis in ultimul comitet director adoptarea unor masuri fara precedent menite nu sa aduca profit, ci sa mentina unitatea pe linia de plutire si sa astfel fie evitate disponibilizarile. Dupa ce angajatii au acceptat diminuarea unor sporuri si amanarea platii altora, a venit si randul pacientilor sa resimta necesitatea de economie. Astfel, printre primele masuri adoptate s-a regasit si reducerea consumului la electricitate. "Fa din patru neoane sa lumineze doar doua", era unul din mesajele pe care le-a primit ieri echipa de electricieni de la Spitalul de Copii. "Asa cum la alte spitale se intampla, am recurs si noi la masuri de genul stingerii luminii pe saloane la o anumita ora. Am incercat o reducere a consumului de gaz, precum si a consumului de apa calda. La bucatarie am incercat o regandire a meniului pentru a nu fi chiar atat de scump. Vom face niste calcule pentru a vedea daca obtinem intr-adevar economii", a precizat Livia Mihalache, managerul general al Spitalului de Copii. Ratia unui pacient internat costa putin peste cinci lei pe zi, bani din care se acorda trei mese. Nu au fost lasate deoparte nici medicamentele, materialele sanitare si reactivii. Toti medicii au fost instruiti in vederea utilizarii cat mai judicioase a acestora in perioada urmatoare. Cei din conducere spun ca cea mai dificila masura a fost cea a eliminarii salariilor de merit pe o perioada nedeterminata. Sindicatele din cadrul spitalului au fost de acord cu aceasta masura, planul fiind de a se economisi peste 10.000 de lei in fiecare luna. Servicii contra cost Mai mult, cei de la Spitalul de Copii au ajuns sa adopte o serie de masuri care ar putea parea ciudate pentru o unitate cu o astfel de specialitate. Astfel, unul dintre serviciile oferite contra cost este intocmirea de fise medicale pentru elevii scolilor de sof

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Rareş Bogdan, despre atacurile dintre PNL şi PSD: E normal. În 3.200 de localităţi din România suntem unii împotriva altora. Dar să ştiţi că e mult mai multă decenţă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a vorbit, miercuri seară, despre campania electorală, admiţând că în unele localităţi PNL şi PSD se atacă reciproc. Eurodeputatul liberal a susţinut însă că, deşi în peste 3.000 de localităţi PSD şi PNL se lupt

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°