Vladimir Tismăneanu: „Este dezolantă neputinţa dlui Constantinescu de a se menţine în postura sobră potrivită celui care a ocupat cândva cea mai înaltă funcţie a statului român”.
Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a ajuns favoritul televiziunilor care şi-au făcut o prioritate din atacul asupra intelectualilor care nu suferă de băsescofobie acută, acuzaţi (trist autoportret!) că ar avea “suflete de sclavi”. Aceleaşi televiziuni şi publicaţii care sau specializat în atacuri asupra Raportului Final de condamnare a dictaturii comuniste.
Eleganţa şi bunul-simţ l-ar fi putut îndemna pe dl Constantinescu să se abţină de la atacuri ad hominem, într-un context în care preopinenţii Domniei Sale nu au avut şansa dreptului la replică. Cu toţii avem drept la imagine, dar presa românească din ultima vreme nu respectă, decât cu rare excepţii, acest principiu.
Atât intervenţia sa de la Antena 3, cât şi interviul în multiple episoade din cotidianul „Gândul” sunt mostre ale frustrării unui om politic care este conştient de şansa pierdută de a rămâne în istoria ţării ca promotor al decomunizării, de eşecul personal care a antrenat şi înfrângerea speranţei care a fost proiectul CDR.
Speculaţiile self-serving ale dlui Constantinescu privind repoziţionările intelectualităţii democratice româneşti după 1996 sunt cel puţin discutabile. În primul rând, nu a fost şi nu este vorba de strategii concertate, de grupări omogene, de acţiuni coordonate. Dar aştept cu interes cartea pe care ne-o făgăduieşte, fiind vorba de o mărturie a unui personaj politic a cărui biografie a marcat istoria contemporană a României.
Riscul în asemenea cazuri este ca mărturia să nu se transforme în pledoarie pro domo şi/sau in rechizitoriu. Este dezolantă neputinţa dlui Constantinescu de a se menţine în postura sobră potrivită celui care a
