Diferenta dintre greseala si sfidare o face perseversanta, iar PD-L a trecut aceasta granita in mod repetat, in ultima vreme.
Cu chiu cu vai, Costel Iancu a plecat din fruntea ANIF. Desi este acuzat de fapte extrem de grave, sugerand chiar probleme psihiatrice, PD-L nu a gasit de cuviinta sa-l dea afara, nu pentru ca ar fi cu siguranta vinovat, ci pentru ca a ascuns situatia sa partidului. Sau n-o fi ascuns-o?
Iancu a demisionat pana la urma, iar acum, sub presiunea presei, PD-L se chinuie sa-l inlocuiasca in consiliul judetean Dolj, acolo unde a ajuns pe listele partidului, care, nu-i asa, a garantat pentru el. A mai garantat apoi si la alegerile parlamentare, cand Costel Iancu a iesit pe primul loc in colegiul sau si doar regulile electorale stupide au facut ca el sa piarda totusi in favoarea candidatului plasat pe locul al doilea. Mare noroc, pana la urma!
Si-a asumat cineva din conducerea PD-L aceasta eroare imensa? Seful filialei Dolj este neatins, Radu Berceanu, cel care l-a promovat pe Iancu, a luat "o sapuneala", conform propriei relatari, dar nimic mai mult. Nu a fost facut niciun control al centrului in filiala care a dat un astfel de specimen, nimeni nu si-a cerut scuze, nu a cazut niciun cap. De parca Iancu ar fi fost prins de radar cu viteza prea mare.
Oricine poate gresi, orice partid poate avea astfel de scapari, insa reactia ferma si neechivoca de dupa descoperirea adevarului ar fi facut diferenta. N-a fost sa fie si gafa a devenit sfidare.
Mihaela Boc a ramas la guvern. Pentru a acoperi gafa aducerii de la Cluj a nepoatei, premierul unchi a decis, salutar altminteri, sub presiunea presedintelui spun unii, sa desfiinteze intreaga cancelarie a primului ministru, adica acel guvern paralel si, practic, inutil, infiintat de Adrian Nastase pentru clienti si prieteni. Cancelaria pleaca, dar nepoata