Analistul NTV-Plus, Vasili Utkin, spune că echipa din Krasnodar a mai pierdut o dată la ruletă cu antrenorul român: ”Un eşec. Kuban n-are lot, imagine, consistenţă şi nici perspective”
În mai puţin de zece luni, Dorinel Munteanu schimbă a doua echipă în Rusia. După ce a retrogradat-o pe Mordovia, pe care a părăsit-o după numai 11 meciuri, antrenorul român a fost dat afară, sîmbătă, de la Kuban. A rezistat 15 partide, deşi a dus echipa în grupele Europa League, plecînd criticat de presă.
"E ca o femeie fără noroc"
Un analist TV l-a făcut praf într-un comentariu la NTV-Plus. "Munteanu a fost furat altei familii, iar micul om nu a reuşit la Kuban. Echipa asta n-are lot, imagine, consistenţă şi nici perspective, e ca o femeie fără noroc, care pierde mereu la ruletă. Toţi au luat-o de soţie din dragoste, dar şi Petrescu a părăsit-o pentru alta mai frumoasă. Nu putem accepta aceste metode şi scene, de tipul bărbatului întors cu o zi mai devreme din călătoria de afaceri care-şi prinde nevasta în braţele amantului", a zis Vasili Utkin.
"Kuban este ca femeia care fuge pe scări la Festivalul de la Cannes, după ce a fost lăsată de al cincilea bărbat, sperînd să-l întîlnească pe-al şaselea"
Vasili Utkin, analist NTV-Plus
"Dorinel pleacă, a fost demis, dar încă nu s-au semnat actele de reziliere. Planul meu e să scot pînă la ultimul cent din suma de despăgubire datorată"
Leonid Istrati, agent Dorinel Munteanu
1 victorie în ultimele 8 meciuri, 3-1 cu Terek, are Dorinel la Kuban în campionat şi Europa League. În 5 dintre ele a pierdut, fără să înscrie
3,6 milioane de euro este suma pe care Munti ar fi cîştigat-o în 4 ani de contract. Ruşii vor să scape plătind 1,5 milioane E pentru reziliere
Analistul NTV-Plus, Vasili Utkin, spune că echipa din Krasnodar