Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru, Raiffeisen: Este necesară diversificarea exporturilor extra-UE. Exporturile trebuie să contribuie mai mult la PIB

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 septembrie 2012 ·

România trebuie să treacă la un nou model de creştere economică, echilibrat, bazat şi pe exporturi, nu doar pe consumul intern ca înainte de criză, astfel că este necesară diversificarea pieţelor de export spre ţările din afara Uniunii Europene şi creşterea competitivităţii exporturilor, spune Ionuţ Dumitru, econo­mis­tul-şef al Raiffeisen Bank.

În prezent, potenţialul exporturilor de a ajuta economia este limitat, având în vedere ponderea redusă a acestora în PIB, de circa 30%. În aceste condiţii, Dumitru susţine necesitatea ca exporturile să aibă o contribuţie mai mare la creşterea economică.

În ultimii 20 de ani s-au produs mutaţii semnificative în privinţa principalelor pieţe de export ale României. Exporturile României către ţările din Uniunea Europeană au crescut foarte mult în perioada 1991 - 2011, ponderea lor urcând de la 44,3% în 1991 la 71% în 2011, în timp ce schimburile comerciale cu ţările din fosta Uniune Sovietică s-au ajustat în aceeaşi perioadă de la 23% la 6%, după cum reiese din datele prezentate recent de Dumitru. În plus, România a pierdut ca pieţe de export ţările arabe şi ţările africane în ultimii 20 de ani, în timp ce China a ieşit din top 20 al pieţelor de export, iar SUA a coborât de pe locul 10 (2,9% din total exporturi) pe locul 15 (1,8% din total exporturi).

În a doua parte a anului 2011 şi în primele luni din acest an exporturile României au continuat să avanseze, dar s-a observat o diminuare a ritmului de creştere al acestora la nivelul partenerilor comerciali din UE în contextul tensiunilor legate de criza datoriilor suverane.

Pentru a compensa reducerea exporturilor către Uniunea Europeană se impune extinderea pieţelor de desfacere din afara Uniunii, însă procesul este de durată şi este afectat de concurenţa puternică pe costuri de producţie. Creşterea şi diversificarea exporturilor este un element important

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 27 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cei doi ucraineni căutaţi în Munţii Maramureşului, găsiţi pe o stâncă de unde nu se mai puteau deplasa/ Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de la Ambulanţă

News.ro acum 12 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care erau căutaţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi de salvamontişti pe o stâncă, de unde nu mai puteau nici să coboare, nici să se întoarcă pe creastă. Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°