Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plănuiesc să păcălească UEFA! Planul diabolic al bosniacilor de a dribla forurile europene

Publicat in Pro Sport, miercuri 30 martie 2011 ·

Zi agitată la Sarajevo, acolo unde croaţii, sârbii şi bosniaciiau încercat să se pună de acord în privinţa alinierii foruluifotbalistic naţional la normele FIFA şi UEFA. Aşa cum ProSport aanticipat în ediţia de ieri, moţiunea a fost respinsă la odiferenţă de şase voturi.

Şedinţa bosniacilor a fost una cu scântei, fiind nevoie de maimulte întreruperi până să se treacă efectiv la procedura de votare.Finalul a fost unul previzibil pentru lumea fotbalului bosniac:statutul federaţiei rămâne neschimbat! "Ne aşteptam la aşa ceva!Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla", a spus Adnan Guso, fostulportar al Universităţii Craiova urmărind cu mare interesevenimentele de ieri. Reprezentanţii celor trei etnii din Bosnia auavut discuţii aprinse în legătură cu modificarea statutuluifederaţiei, dar, totodată, erau aproape siguri că UEFA nu va fiatât de drastică în primă fază dacă şedinţa va fi un eşec. Primareacţie a UEFA a fost să suspende pe două luni federaţia bosniacă,termen în care aceasta îşi poate ajusta statutul astfel încât să nufie exclusă din competiţiile europene. Starea de suspendare intrăîn vigoare de vineri.

Plănuiesc săpăcălească UEFA

În lumea fotbalului din Bosnia circulă o variantă conform căreiacei trei reprezentanţi ai croaţilor, sârbilor şi musulmanilor vorajunge la un compromis în perioada următoare. Aceştia vor săschimbe doar procedura prin care este ales preşedintele. În loc derotaţie la un interval de 18 luni, vor organiza alegeri în acelaşitermen, pe care vor avea grijă să le câştige pe rând! Astfel,Bosnia ar reuşi să dribleze normele forurilor europene şi mondialeşi să păstreze, în mare, formatul actual.

N-ammai primit "cadouri" din '38

România a beneficiat o singură dată de o decizie luată împotrivaunui adversar. Este vorba de preliminariile pentru CM 1938, când arfi trebuit să disputăm o "dublă" cu Egiptul. Echipa africană îns

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°