Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula, mană cerească pentru comercianţi

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Canicula aduce profit hipermarketurilor, magazinelor şi teraselor chiar şi pe timp de criză. Aparatele de aer condiţionat şi ventilatoarele s-au vândut zilele acestea ca pâinea caldă. La fel de bine s-au dat şi băuturile răcoritoare şi îngheţata.

Caldura insuportabilă din ultimile zile i-a trimis pe cei mai mulţi dintre buzoieni la cumpărături. Speriaţi de temperaturile ridicate, buzoienii au luat cu asalt magazinele care vând aparate de aer condiţionat şi ventilatoare.

"În magazinul nostru vânzările au crescut în ultima perioadă cu un procent de 20 la sută. Clienţii au venit şi au cumpărat aparate de ventilaţie, atât aer condiţionat, cât şi ventilatoare. Preţurile la ventilatoare sunt între 60 şi 100 de lei iar la aerul condiţionat sunt între 350 şi 900 de lei", ne-a declarat Dana Cocîrţă, responsabil de marketing într-unul dintre hipermarketurile buzoiene.

Căldura i-a făcut pe buzoieni să uite de criza financiară şi au investit în aere condiţionate.

"Banii nu ne dau afară din casă dar nu mai suportăm căldura, parcă, în fiecare an e mai cald. Am făcut un efort, am renunţat la altele şi am luat un aer condiţionat ca să nu murim în casă", ne-a declarat Mihaela Octav, o buzoiancă care a cumpărat zilele acestea un aparat de aer condiţionat.

Încinşi de arşiţă, buzoienii au căutat răcoarea fie în parcurile din oraş, fie la ştand şi chiar pe lângă fântânile arteziene. Şi magazinele sau terasele au făcut profit de pe urma caniculei.

"În ultimele zile am vândut chiar foarte bine. Se caută, în general, berea rece, apa plată şi sucurile foarte reci. De asemnea, clienţii cer foartă multă gheaţă la băuturile pe care le servesc. Căldura cred că îi scoate pe oameni din casă, iar pentru noi acest lucru este un avantaj", ne-a declarat Valentin Grigore, chelner la o terasă din apropierea Parcului Crâng.

Chiar dacă temperaturile au crescut bru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 50 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 45 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 31 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 37 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°