Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ActiveWatch: Suspiciuni de cenzură politică exercitată de CFR Călători

Publicat in Adevarul, marți 17 iulie 2012 ·

Suspiciuni de cenzură motivată politic. ActiveWatch-Agenția de Monitorizare a Presei solicită companiei CFR Călători să facă publice motivele și argumentele rezilierii contractului de distribuție încheiat cu ziarul „Curentul“.

Organizaţia ActiveWatch ia poziţie şi pune sub semnul întrebării rezilierea contractului de distribuţie încheiat cu ziarul „Curentul“.

Poziţia ActiveWatch, în continuare:

Săptămâna trecută, CFR Călători, companie al cărei unic acționar este statul român, a reziliat contractul de distribuție încheiat cu ziarul „Curentul“, invocând faptul că publicația ar fi făcut „propagandă politică” și ar fi promovat „mesaje indecente și instigatoare la adresa instituțiilor statului”, potrivit unei adrese trimise de companie, publicate pe rețelele de socializare. Informația, confirmată de ziarul Curentul, nu a fost comentată în nici un fel până acum de reprezentanții CFR Călători, deși ActiveWatch le-a solicitat acest lucru în mai multe rânduri, atât telefonic, cât și pe e-mail.

Notificarea companiei CFR Călători (semnată de Director - Ecaterina Pricope, Șef Divizie Comercial – Leonte Florian, Șef Divizie Exploatare – Fabian Viorel, Șef Birou Juridic – Cerchez Ioan) susține că ziarul Curentul ar fi încălcat obligațiile contractuale asumate, prin publicarea, în datele de 5, 9 și 11 iulie 2012, a unor materiale „ce au conotație de propagandă politică și care conțin mesaje indecente și instigatoare la adresa instituțiilor statului român”. Conform reprezentanților ziarului „Curentul“, materialele vizate sunt următoarele: „ Ponta minte: reclamațiile guvernului la adresa judecătorilor CCR merg mai departe”, „Portretul unui mitoman sadea: Victor Ponta”, „Guvernul Ponta calcă în picioare deciziile Curții Constituționale, pe care promisese că le va respecta”.

Mirela Iacob, Directorul General al ziarului Curentul, a declarat că publica

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 31 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°