Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ne învingem ticurile nervoase

Publicat in Adevarul, vineri 19 aprilie 2013 ·

Unii oameni îşi rod unghiile, alţii îşi răsucesc mereu o şuviţă de păr pe deget sau mişcă nervos din picior, dar majoritatea oamenilor au câte un tic. Chiar dacă sunt gesturi reflexe, ele pot fi controlate.

Majoritatea oamenilor au avut perioade în care sau dezvoltat ticuri, iar stresul este, de regulă, cauza principală de apariţie. Aceste gesturi nu sunt neapărat nocive, pentru că reprezintă un mod de a gestiona situaţiile stresante emoţional, iar uneori şi disconfortul fizic. Problema este că ticurile pot fi supărătoare şi pun uneori persoana în cauză într-o situaţie jenantă. Rosul unghiilor, de exemplu, nu este privit cu ochi buni de cei din jur.

Deşi sunt gesturi reflexe, ele pot fi învinse, iar cel mai important pas în această direcţie este să le conştientizăm şi să identificăm motivele pentru care le avem. „Ar fi bine să cântărim avantajele, dezavantajele, motivele pentru care trebuie să scăpăm de ele şi argumentele în favoarea lor“, recomandă psihologul american James Claiborn, citat de „The Huffington Post“.

Apoi, trebuie să ne gândim o activitate prin care să le înlocuim, dar care să nu fie la fel de supărătoare ca ticurile, mai spune specialistul. Cea mai bună metodă de a scăpa de obiceiurile proaste este să eliminăm stresul din viaţa noastră, dar cum acest lucru este, în cele mai multe cazuri, imposibil, trebuie să găsim alte soluţii. Psihologul James Claiborn recomandă câteva trucuri pentru a ne învinge ticurile:

Rosul unghiilor. Activitatea care ar trebui să înlocuiască acest tic trebuie să ne ţină mâinile ocupate. James Claiborn recomandă încleştarea pumnului ori de câte ori avem tendinţa de a duce mâna la gură. „Nu îţi poţi încleşta pumnul şi roade unghiile în acelaşi timp“, spune psihologul. Alte soluţii pot fi purtarea unor mănuşi sau acoperirea degetelor cu bandă adezivă dacă suntem acasă şi nu avem activităţi care necesită f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°