Cecilia ŞTEFĂNESCU La mare concurenţă cu valul milenarist vin din urmă serialele destinate tinerilor (şi nu numai), seriale cu un pregnant caracter educativ de tipul Beverly Hills sau Melrose Place, unde apar tematizate mai ingenios sau mai puţin cam toate problemele cu care un tînăr (limita de vîrstă oscilează după caz între 16 şi 30 de ani) se poate confrunta în vestul sălbatic. Sexul, drogurile, alcoolul, divorţul părinţilor, logodnă, despărţire, concurs de frumuseţe, petreceri, societate, viaţă universitară şi cîte şi mai cîte, nimic nu pare să scape ochiului vigilent al scenaristului. Dincolo de "trama narativă" a acestor seriale, care oscilează de cele mai multe ori de la facil pînă la ridicol (dacă ar fi să ţinem seama doar că grupul de tineri-perechi aflaţi în majoritatea cazurilor în centrul fabulei îşi schimbă partenerii între ei pînă la epuizarea tuturor combinaţiilor posibile în limita decenţei şi a moralităţii), rămîne de observat o anumită mentalitate tipic americană care pune accentul pe familie, pe relaţia de prietenie, dar îndeosebi pe comunicare, pe intersubiectivitate, pe ideea de grup ca microcomunitate reflectînd la un nivel mai restrîns problemele diverselor fracţiuni ale societăţii. Aceste seriale contrapunctează seriile apocaliptico-milenariste şi prin faptul că, în marea parte a cazurilor, ele mizează pe deschidere, luminozitate, strălucirea hainelor, a figurilor alese cu mare grijă în intenţia de a reflecta totodată şi caractere (de obicei, distincţii ca bine/rău, frumos/urît sînt trădate în mesaje clare, explicite şi la nivel de imagine, şi la nivel de text) şi pe o abordare optimistă, viu colorată a vieţii tinerilor americani. Nu mai e un secret pentru nimeni că impactul serialelor cu pricina în rîndul tinerilor este destul de puternic şi că a dus la o schimbare de mentalitate extrem de rapidă şi cu consecinţe destul de mari în sînul