In organizarea Universitatii de Arhitectura din Bucuresti, a Fundatiei „Giulio Magni“ si a WTC Bucuresti, s-a desfasurat la Bucuresti (14-15 februarie) manifestarea Rome-Bucharest: 2000 de ani de latinitate; rebuilding bridges – history, culture, trade and education. Au participat invitati marcanti ai vietii culturale, arhitecturale si politice romanesti si italiene; au fost revizitate temele centrale ale continuitatii latine comune, sustinute de incitante alocutiuni aplicate, dar si de un gest vizual decent, recapitulind vestigii arheologice care figureaza perenitatea latinitatii pe cele doua arii „de definitie“.

In cele ce urmeaza, dorim sa staruim, pret de citeva rinduri, pe calitatea prelegerilor zilei secunde a conferintei, dedicate arhitecturii si arheologiei. Inainte de aceasta insa, spre a contura si mai lamuritor cadrul intelectual al acestui dialog cultural, vom apela la autoritatea istoricului Adolf Armbruster, unul dintre studiosii de mare cuprindere care s-au aplecat asupra latinitatii noastre. In lucrarea sa de referinta, Romanitatea romanilor, istoria unei idei, acesta noteaza: „Ce intelegem prin ideea romanitatii romanilor? Aceasta este in primul rind ideea despre descendenta romana a romanilor din colonistii romani transplantati in Dacia Traiana: de aici decurge logic o serie de idei inrudite si adiacente, dar care fac parte din ansamblul categoriei istorice de romanitate a romanilor. Aceste idei complementare sint: ideea staruintei elementului roman in Dacia abandonata de Aurelian navalirilor barbare; ideea unitatii de neam a romanilor din intreg teritoriul locuit de ei; ideea latinitatii limbii romane; ideea esentei romane a unor obiceiuri si datini populare“. Ce anume pare sa lipseasca din acest cadru indicat, foarte probabil pentru ca, din ratiuni politice, savantul nu le-a putut rosti ori sustine la vremea inchiderii lucrarii (1977