"Tare-i dureros! Moare mama, moare tata - si tot iti pare rau. Da' daca moare copchilu', apu' te-o patruns pina la maduva ciolanului, asa-i de dureros!"... Casa are o portita in fundul gradinii - si pe aici am patruns. Plan extrem de inclinat, aproape abrupt - pasesti cu teama sa nu incepi a te cotili la un moment dat, ca hirbul impins hoteste de pe muchia dealului, daca nu va fi cazut te miri cum din vreo caruta inca asta iarna, de pilda. Cararuia ce duce spre casa costeliva din vale se loveste de bolovani, vireaza anevoie pe linga trunchiurile de copaci, zaboveste interogativa in gura de catran a unui beci, se incurca intr-o baltoaca placida, ramasa de la ploaia din ajun si apoi luneca flegmatica, prin tarina afinata grijuliu, pina la picioarele unui Grivei rau de mama focului, culisind pe o sirma intinsa sub streasina si latrind din ce in ce mai isteric, pe masura ce ne apropiem. De-odata, miscare in curtea interioara. O usa scorojita se deschide cu geamat si, printr-un reflex conditionat probabil cu regularitate, doua cozi de pisici rasar interogative pe prispa din lut, impecabil de tepene. Indata apare si o mineca de halat inflorat, apoi curbura cam abrupta a unui spate, in top cu un bariz cenusiu, legat cu socoteala sub barbie. Babuta cata speriata si nedumerita spre cei patru barbati care vin din deal, de-a dreptul prin gradina. Paseste totusi in intimpinare, ca sa priponeasca potaia dezlantuita si sa ne faca astfel trecere catre perimetrul de dincolo de gardut, plin cu tot felul de buclucuri. Operatorul - o namila de peste un metru si nouazeci, absolut chel, cu ochi de o albastrime sinistra - isi survoleaza camera peste muchiile mohorite: o galeata schilodita, o gramajoara de ciocleji putreziti, niste ripca, colo vreo citeva lopeti de nisip, cu vagi urme de scurmus si o capita nu prea mare de paie. Impresie grea, aproape insuportabila de saracie si promiscuit