Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de muncă: Punctul de pensie, 45% din salariul mediu şi stagiul complet de cotizare 30 ani

Publicat in Romania Libera, marți 26 octombrie 2010 · ·

Senatorii din Comisia pentru muncă propun ca valoarea punctului de pensie să fie stabilit, anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi să reprezinte cel puţin 45 la sută din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit Mediafax.

Membrii comisiei au adoptat, cu şase voturi "pentru" şi trei "împotrivă", un raport de admitere, cu amendamente, la cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu Parlamentului, privind Legea sistemului unitar de pensii publice.

Senatorii au eliminat din textul legii prevederea potrivit căreia în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Membrii comisiei au adoptat, de asemenea, un amendament prin care se propune ca stagiul complet de cotizare să rămână la 30 de ani, cum este în prezent, şi nu de 35 de ani, cum se propunea prin Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, stagiul minim de cotizare a fost redus la 10 ani în loc de 15 ani, cum se propunea prin actul normativ reexaminat.

Majoritatea membrilor din Comisia pentru muncă au adoptat un amendament propus de senatorul PNL Minerva Boitan, care prevedea că, potrivit legii, cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cu 0,5 la sută pentru fiecare lună de anticipare, faţă de 0,75 la sută cum stabilea actul normative reexaminat.

La sfârşitul dezbaterilor, membrii comisiei au discutat timp de mai multe zeci de minute în contradictoriu dacă acestă comisie trebuie să transmită plenului un raport de respingere cu amendamente sau un raport de admitere cu amendamente, în condiţiile în care membrii comisiei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°