Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu ne permite creierul să avem mai mult de 150 de prieteni

Publicat in Gandul, luni 30 mai 2011 ·

Numărul de oameni cu care putem păstra o relaţie de prietenie este constant, în ciuda numeroaselor reţele de socializare, precum Twitter, care ne permit să interacţionăm cu foarte multe persoane, potrivit unui studiu citat de portalul web Tehnology Review. Media de 150 de prieteni posibili a fost consacrată încă din anii '90, când un cercetător britanic a descoperit că numărul maxim de legături sociale este direct proporţional cu volumul creierului, iar în cazul oamenilor acesta ar fi de 150.

O echipă de cercetători de la Universitatea Indiana a studiat reţeaua de prieteni şi contacte a peste trei milioane de utilizatori Twitter precum şi felul în care au evoluat relaţiile dintre ei de-a lungul a patru ani. Iniţial, echipa coordonată de Bruno Goncalves a trebuit să definească prietenia în spaţiul online. Ei au ajuns la concluzia că doi utilizatori sunt prieteni dacă au conversaţii constante, nu doar dacă se urmăresc reciproc.

În urma analizării celor 380 de milioane de mesaje trimise de grupul urmărit, Goncalves a remarcat că, la început, utilizatorii aveau tendinţa să strângă tot mai mulţi prieteni. Apoi, ei erau depăşiţi de numărul mare de contacte şi nu mai făceau faţă volumului de mesaje primite. Astfel, începeau să-i neglijeze pe utilizatorii cu care interacţionau mai rar. În urma acestor trieri, se stabileau legături profunde între câţiva indivizi, iar numărul lor era cuprins între 100 şi 200, asemănător cu descoperirea cercetătorului britanic Robin Dunbar.

"Concluziile sugerează că, deşi reţelele de socializare moderne ne permit să păstrăm legătura cu toate persoanele pe care le întâlnim, ele nu pot depăşi constrângerile fizice şi biologice care ne limitează relaţiile sociale stabile", explică Goncalves.

Rezultatele cercetării sunt asemănătoare cu cele ale unor studii desfăşurate de Dunbar la începutul anilor '90. El s-a arătat interes

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 37 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°