Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inca un concurs pentru ocuparea posturilor din invatamant

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 10 august 2005 ·

•Conducerea ISJ va organiza un nou concurs pentru ocuparea posturilor libere ramase in invatamantul preuniversitar •Chiar si cei care au obtinut nota sub cinci la concursul unic din acest an pot opta pentru un post

Din cauza numarului mare de posturi ramase libere in invatamantul preuniversitar, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) trebuie sa organizeze un nou concurs in vederea ocuparii acestora. Cel putin aceasta este precizarea pe care au facut-o reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), abia cu doua saptamani inainte de perioada in care ar trebui sa se desfasoare concursul. Candidatii care nu au obtinut un post in invatamant, dar si cei care nu s-au prezentat pana acum la nici o etapa de repartizare a locurilor libere de la catedra mai au inca o sansa. Mai precis, candidatii care nu s-au inscris la ISJ in perioada 17-27 mai, cei care nu au participat la nici un concurs din anul 2003 si pana in 2005, dar si cadrele care au sub nota cinci la concursul national unic din acest an pot participa la concursul organizat de ISJ. Insa, mai intai acestia trebuie sa depuna dosarele de concurs in perioada 29 - 31 august, in aceeasi perioada in care sunt asteptati suplinitorii necalificati. Examenul propriu-zis va avea loc in perioada 1-2 septembrie. Posturile libere din scolile de la tara vor fi oferite inca o data doritorilor, insa este posibil ca acestea sa ramana neocupate. "Vom vedea daca vor fi depuse dosare din partea profesorilor pentru un post de suplinitor calificat. Daca in perioada precizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii nu vom avea dosare, nu va mai avea nici un sens sa mai organizam un concurs. Vom ramane doar cu testarea necalificatilor din 1-2 septembrie", a declarat ieri Nelu Tudorache, inspectorul general adjunct al ISJ. Daca nici dupa aceasta perioada nu vor fi ocupate posturile, varianta greu de im

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. UPDATE: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului / "Niciun semn de viaţă" detectat la locul accidentului - televiziunea de stat. Oficial iranian: Elicopterul a fost „ars complet” în urma prăbuşirii

Mediafax acum 27 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°