Avem şi noi o bucurie din fotbal! Cu Lituania, veţi spune!? Să nu uităm că tot blonzii cu nume de Ixulaykis//Igrecvicius ne-au dat un sec scor de forfait, la Cluj. Aşa că, musai să ne bucurăm! Mai avem şi alte motive: un nou început, un nou antrenor, o nouă echipă, o nouă concepţie. Dar, să fiţi voi sănătoşi, câte renovări am prins eu în fotbalul românesc, după care a căzut tencuiala. De la Teaşcă, Angelo, Stănescu, Covaci, Luce la Constantin, Riciu, Dinu, Iordănescu, etc. Aşa că, daţi-mi voie să fiu mai sceptic. Mai e mult până departe! Şi, de acolo, şi mai şi. Această echipă joacă destresat, fără niciun obiectiv proxim.

Ba, e unul: să prindă fiecare jucător şi următorul lot. S-a văzut din primul sfert de oră cum au funcţionat unele individualisme. Dar, s-a mai văzut ceva: că avem mijloc! Însă, marea dezamăgire a fost Rădoi, parcă blazat de osânza diabetică din şerbeturi, curmale şi zaharicale orientale.

Ar fi  păcat să-l pierdem. Referitor la selecţioner, mi-a plăcut mie faptul că a făcut schimbările post pe  post, nedorind să îngheţe un rezultat, oricum, îmbucurător pentru început. Meciul a creat şi nişte animozităţi, scandaluri in nuce: nemulţumirea oltenilor că nu au fost folosiţi, ajungându-se la acuza, poate reală, că „familia Lucescu nu i-a înghiţit niciodată pe olteni”.

Plus impertinenţa unui Codrea, care „s-a dat” la Balaci. Codrea, să te mai nască mămica ta de două ori, şi n-ai să ajungi la glezna lui Ilie!